„Programul nuclear iranian este mort”. Anunțul făcut de Trump la summitul NATO de la Haga

Sursa foto: X - White House

Preşedintele american Donald Trump reiterează miercuri, la summitul NATO, la Haga, că instalaţiile nucleare iraniene au fost distruse ”total”, programul nuclear iranian este mort, armistiţiul în Războiul de 12 zile între Israel şi Iran este respectat, Statele Unite au pus capăt războului, şi subliniază că Iranul ”nu va mai fabrica bombe mult timp”, relatează AFP.

Programul nuclear iranian a fost întârziat timp de ”zeci de ani” de bombardamentele americane, a declarat şeful statului american.

”Programul nuclear iranian este mort, ei nu-l vor mai relua nicioată”, a dat asigurări Trump, subliniind asupra unei distrugeri ”totale” a instalaţiilor nucleare iraniene şi dând asigurări că iranienii ”nu vor mai fabrica bombe mult timp”.

Însă spionajul american estimează într-un document dezvăluit de către CNN şi The New York Times, că atacurile americane în Iran au întârziat programul nuclear iranian cu doar câteva luni şi nu l-au distrus complet. Armata iraniană estimează, la rândul său, miercuri, că că este ”încă devreme” să evalueze pagubele cauzate programului nuclear iranian. Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) estimează, pe de altă parte, că este imposibil, în acest stadiu, să se evalueze pagubele şi cere un acces în instalaţiile iraniene.

”Bibi poate fi foarte mândru de ceea ce a făcut. Iranul nu va mai fabrica bombe mult timp. Israelul ne va spune amploarea pagubelor atacurilor, pentru că Bibi va primi rapoarte şi evaluări ale rezultatelor (…). Cred că totul a fost demolat”, a dat el asigurări, desemnându-l cu un nume de alint pe premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: