Skip to content
Politică

Programul „Prima casă” în pericol. Viceguvernatorul BNR dezvăluie adevărata situație

Programul”Prima casă” se află în pericol.

Astfel, includerea programului „Prima Casă” în legea dării în plată va reprezenta creșterea de la unu la opt a numărului de ani de care o persoană ar avea nevoie pentru a strânge avandul, potrivit viceguvernatorului BNR Liviu Voinea.

„Pe noi ne preocupă impactul acestei legi asupra sistemului bancar, deci şi a celor care doresc să ia credite în viitor. Acum, cineva poate strânge avansul într-un an pentru Prima casă (5%) şi în patru ani pentru un credit standard (15%). Dacă Prima casă se va închide pentru că este inclusă în legea dării în plată, iar băncile nu o vor mai avea în ofertă, banii necesari pentru un avans vor fi strânşi în opt ani (la un avans de 35%)“, a explicat Liviu Voinea, potrivit unor surse citate de B1.ro

Afirmația vine în contextul în care Banca Națională a solicitat din nou scoaterea programului „Prima Casă” din legea dării în plată. Cererea a fost respinsă la vot în decursul săptămânii trecute în Comisia Juridică și cea Economică a Senatului. Pe lângă această cerere, toate amendamentele BNR în ceea ce privește legea dării în plată au fost respinse, printre care și limita maximă pentru darea în plată să fie de 150.000 de euro, iar cei care pot fi consideraţi cazuri sociale să aibă un raport între rata de plată.

Camera Deputaților va fi forul decizional pentru discuțiile pe marginea acestui subiect.

Viceguvernatorul BNR a precizat că situaţia incertă a programului „Prima Casă” din punct de vedere juridic cu referire la acordarea garanţiilor de stat ar putea genera creşterea costului de împrumut pentru România în viitor „tocmai când am ajuns să împrumutăm la dobânzi minime istorice“. Voinea oferă ca exemplu cazul Poloniei, când numai vehicularea unei legi asemănătoare a dus la creşterea dobânzilor.

Noi am calculat un cost în plus pentru România de 3 miliarde de lei în următorii cinci ani dacă dobânda la care se împrumută România va creşte cu un punct procentual. Până la urmă băncile vor câştiga din creşterea dobânzilor, iar aceste costuri suplimentare vor fi suportate de stat“, a menţionat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *