Skip to content
Societate

Programul „Rabla pentru becuri”. Ministrul Mediului: „Toţi românii se pot înscrie”

Inquam Photos / Ioana Fredi-Avram

Ministerul Mediului va derula un nou program prin intermediul căruia românii vor putea primi vouchere pentru achiziţia de becuri inteligente destinate să consume mult mai puţin. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat cum se va derula programul, informează B1.ro.

”Funcționează pe aceleaşi reguli şi aceleaşi principii pe care s-a mers în programul Rabla pentru electrocasnice. Venim în completarea programului Rabla pentru electrocasnice cu acest program prin care susţinem schimbarea becurilor cu unele mult mai eficiente, schimbarea becurilor clasice cu unele pe LED.

Principiul este acelaşi, regulile, în mare, sunt aceleaşi. Se înscriu acei furnizori de becuri care vor să participe în program la AFM, după care se deschide o sesiune de înscriere pentru beneficiari”, a spus ministrul.

Criteriile de înscriere sunt următoarele:

– domiciliul în România;

– fără datorii la stat;

– vârsta de 18 ani;

– să predea un număr echivalent de becuri uzate.

Concret, voucherele vor putea fi acordate pentru achiziţionarea becurilor LED de maximum 15W. Totodată, suma vehiculată iniţial pentru vouchere este de 200 de lei.

Declarația vine în contextul în care europenii, deci și românii, trebuie să facă economie la energie, iar unele becuri consumă mai puțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *