Skip to content
Politică

Proiect de hotărâre privind cazul Șova

Senatorii juriști se reunesc marți în ședință, începând cu ora 10,30 pentru a lua în discuție, marți, cazul Dan Șova. Ei urmează să formuleze un proiect de hotărâre referitor la modul în care trebuie aplicată decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională Hotărârea Senatului privind rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului PSD, informeaza agerpres.ro

Săptămâna trecută, Comisia juridică a analizat motivarea deciziei Curții și, deși în urma discuțiilor s-au desprins două variante de lucru, niciuna dintre acestea nu a putut fi adoptată prin vot, astfel că punctul de vedere înaintat conducerii Senatului a cuprins atât propunerea PNL, cât și pe cea a PSD.

Concret, varianta propusă de către liberalii juriști, prin vocea președintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, vizează reinterpretarea votului dat în cazul Șova, în timp ce varianta propusă de către social-democratul Ioan Chelaru presupune reluarea întregii proceduri, inclusiv a votului, argumentul lui Chelaru fiind acela că „CCR declarând neconstituțională o hotărâre a Senatului a invalidat întreaga procedură care a avut loc atunci cu privire la domnul Șova„.

Punctul de vedere al Comisiei juridice (solicitat de Biroul permanent — n.r.) a avut două propuneri, dar niciuna, din nefericire, nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată. Una a fost respinsă (reinterpretarea votului — n.r.), iar alta (reluarea procedurii — n.r.) nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată. Luând act de această situație, Biroul permanent a decis ca până marți Comisia juridică să elaboreze o hotărâre cu privire la ceea ce trebuie făcut (în cazul Șova — n.r.), care va fi supusă plenului„, a explicat după ședința Biroului permanent de marțea trecută vicepreședintele social-democrat al Senatului Cristian Dumitrescu, citat de agerpres.ro,

Și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a exprimat, săptămâna trecută, pe marginea acestui subiect, afirmând că în situația în care Comisia juridică, din considerente de cvorum și de majoritate, nu va ajunge la o concluzie, plenul Senatului urmează să tranșeze acest caz.

Dacă avem din partea Comisiei juridice o propunere articulată, care a primit votul în comisie, atunci o supunem pe aceea plenului, care poate să o accepte sau poate să o respingă. Dacă în comisie nu se ajunge la nicio propunere pentru că nu pot să întrunească votul majoritar, atunci în plen încep discuțiile, vin propunerile, de exemplu, ale liderilor grupurilor parlamentare sau ale celorlalți senatori și se supun acelea la vot„, a subliniat Tăriceanu, miercurea trecută.

 

1 comentariu la “Proiect de hotărâre privind cazul Șova

  1. Si totusi se invârte!
    Intrebare de om simplu din popor. De ce nu este trimis in judecata domnul Dan Sova?. De ce tovarasi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *