Autorizarea înfiinţării farmaciilor se va face după criteriul geografic care prevede o distanţă între acestea în mediul urban de cel puţin 250 de metri, iar în mediul rural de 500 metri, precum şi după criteriul demografic, prevede un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pus în transparenţă de Ministerul Sănătăţii.
Astfel, înfiinţarea unei farmacii comunitare se autorizează cu respectarea următoarelor condiţii:
criteriul demografic – în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor: în Bucureşti – o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ – o farmacie la 3.500 de locuitori, iar în celelalte localităţi din mediul urban şi rural – o farmacie la 4.000 de locuitori;
criteriul geografic – distanţa minimă dintre farmacii/oficine comunitare, dovedită printr-un document emis de un topograf autorizat care să ateste această situaţie: în mediul urban la o distanţă de minim 250 metri, iar în mediul rural la o distanţă de minim 500 metri.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News