Skip to content
Sănătate

Proiect legislativ: Ziua națională a Supraviețuitorilor de Cancer

Twitter

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat că va depune o inițiativă legislativă prin care, în România, va fi instituită Ziua națională a Supraviețuitorilor de Cancer.

Supraviețuitorii de cancer au dus, poate, cea mai grea luptă din viața lor și au câștigat-o. Și, ca după orice luptă, mulți dintre ei rămân cu sechele, cu răni deschise și cu frici pe care cei care nu au trecut prin această cumplită boală nu pot decât să și le imagineze. Vorbim aici de suferință emoțională, de efectele pe termen lung ale tratamentelor, de teama de recurență a tumorilor dar și de obstacolele pe care mulți dintre acești supraviețuitori le întâmpină atunci când doresc să revină la locul de muncă și în societate”, spune Pauliuc.

Este datoria noastră să facem tot ce putem pentru a asigura cadrul necesar, atât din punct de vedere legislativ, cât și al culturii societății, pentru a elimina aceste obstacole, indiferent de natura lor, și pentru a facilita îmbunătățirea calității și creșterea duratei de viață a supraviețuitorilor de cancer.

Am anunțat recent Proiectul de lege prin care statul acordă sprijin pacienților oncologici și celor care au grijă de ei (https://www.facebook.com/pauliuc.nicoleta.pnl/photos/a.362485080763014/1487821748229336/).

Instituirea unei Zile naționale a Supraviețuitorilor de Cancer în prima zi de duminică din luna iunie vine în continuarea acestui demers, ambele inițiative încercând să susțină lupta pe care o duc deja, de ani de zile, ONG-urile de profil și toți actorii implicați în combaterea acestei boli.

De ce este nevoie de instituirea acestei Zile naționale a supraviețuitorilor de cancer? Răspunsurile le regăsim inclusiv în Planul european de combatere a cancerului, definit ca un pilon-cheie pentru o „Uniune Europeană mai sigură, mai bine pregătită și mai rezilientă”:

  • Pentru că supraviețuitorii de cancer se confruntă adesea cu un tratament inechitabil în ceea ce privește accesul la servicii financiare
  • Pentru că persoanele care au supraviețuit cancerului se confruntă cu obstacole atunci când doresc să se întoarcă la locul de muncă Pentru că bolnavii de cancer se confruntă, adeseori, cu discriminări și obstacole neechitabile
  • Pentru că situația profesională a persoanelor diagnosticate cu cancer se deteriorează adesea considerabil la câțiva ani de la diagnosticare

În această Zi de conștientizare a provocărilor cu care se confruntă supraviețuitorii de cancer ne propunem să aducem problemele în dezbaterea publică, pentru a găsi soluțiile adecvate care să le ofere șansa meritată de a-și continua o viață lungă și împlinită”, a explicat iniţiatoarea proiectului.

Prevederi cuprinse în proiectul de lege privind Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer

„Ministerul Muncii și Protecției Sociale desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe temele reintegrării la locul de muncă, a incluziunii sociale, serviciilor sociale și a beneficiilor de asistență socială a supraviețuitorilor de cancer

Ministerul Sănătății desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe temele accesului la servicii medicale și medicamente și a alimentației supraviețuitorilor de cancer

Ministerul Finanțelor Publice desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe tema accesului la produse financiare, în special credite și asigurări, a supraviețuitorilor de cancer

Ministerul Educației desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe temele reintegrării în școală a copiilor supraviețuitori de cancer și a rolului alimentației în prevenirea cancerului.

Știm cu toții că primul pas spre vindecare este conștientizarea problemelor. Prin acest proiect de lege, creăm cadrul pentru ca problemele cu care se confruntă supraviețuitorii de cancer să fie dezbătute și analizate public de autoritățile statului și de ONG-urile din domeniu, astfel încât statul să vină cu soluții și rezultate concrete, care să se traducă în șanse corecte și într-o viață mai bună pentru acești oameni greu încercați.

Ziua în care celebrăm viața și pe cei care au ieșit învingători în lupta contra cancerului
Însă, inițiativa nu este doar despre supraviețuitori, deși ei se află în centrul acesteia. Ziua în care celebrăm viața și pe cei care au ieșit învingători în lupta contra cancerului este un prilej de a vorbi despre prevenție și despre tot ce mai avem de făcut pentru a-i ajuta pe semenii noștri care se confruntă cu această boală.

În următoarele zile, voi avea o ultimă întâlnire cu reprezentanții Administrației Prezidențiale, ai societății civile, ai guvernului și Parlamentului în care vom stabili toate detaliile legate de această inițiativă legislativă. Doar prin dialog deschis putem repara ce nu merge. Doar împreună putem să ne ajutăm!”, a mai spus Nicoleta Pauliu.

2 comentarii la “Proiect legislativ: Ziua națională a Supraviețuitorilor de Cancer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *