PROIECT Mașinile noi vor putea merge cu maximum 130 km/oră. În ce țară se poate întâmpla asta? Există un proiect de lege care ar impune o astfel de limită de viteză, într-un stat din lume.
Mașinile noi vor putea merge cu maximum 130 km/oră. În ce țară se poate întâmpla asta? Există un proiect de lege care ar impune o astfel de limită de viteză, într-un stat din lume, care este cel mai avut din Statele Unite.
Anul trecut, 4.000 de persoane au murit în accidente de circulație, în statul american California. Acest lucru a fost suficient, pentru a-i inspira pe legiuitorii din cel mai mare stat american, ca număr de populaţie, să acționeze.
Camera Reprezentanților va dezbate un proiect de lege al senatorului democrat Scott Wiener, care prevede limitarea vitezei tuturor mașinilor noi, vândute în acest stat, la 130 km/h.
Aceasta este cu 16 km/h mai mare decât limita de viteză în vigoare, în prezent, în California.
Propunerea prevede că toate mașinile noi aflate în circulație trebuie să fie dotate din fabrică, cu un limitator de viteză, până în anul 2027, și doar mașinile de poliție vor fi exceptate de la asta, conform 24chasa.
Șoferii vor putea să elimine temporar restricția, în anumite condiții, dar nu se precizează anume când. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a respins prin veto o propunere similară, în anul 2019.
Şi totuşi, nu California, ci Texasul este statul cu cele mai multe accidente de mașină din SUA, cu 4.068 de accidente de mașină mortale.
Cel mai sud-vestic stat american este al doilea cu cele mai multe accidente de mașină din America, cu 3.983 de accidente de mașină mortale, conform wisevoter.
California este urmat de Florida, apoi de Georgia, cu 3.451 de accidente de maşină, respectiv 1.470.
Există diferite doctrine, referitoare la modul în care se reduce numărul de accidente de maşină. Vest-europenii de exemplu spun că aceasta se petrece în timp.
Totul se realizează prin educaţie rutieră, în generaţii întregi de şoferi, care învaţă conducerea defensivă. Dar şi folosindu-se despărţitoarele de căi de rulare, combinate cu limitarea vitezei maxime permise, conform codurilor rutiere.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News