Proiect pentru simplificarea selecției procurorilor care se ocupă de dosarele magistraților

Ministerul Justiției
Sursa foto: X

Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul privind majorarea numărului de procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală din cadrul PÎCCJ şi a parchetelor şi modalitatea de selectare a procurorilor care se ocupă de dosarele magistraţilor, informează News.ro.

Ministerul Justiţiei supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr 49/2022 privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie precum şi pentru modificarea Legii nr 135/2010 privind Codul de procedură penală, care prevede majorarea numărului de procurori care pot activa în cadrul Secţiei de urmărire penală din cadrul PÎCCJ şi din cadrul parchetelor de pe lângă Curţile de Apel şi modalitatea de selectare a procurorilor care se ocupă de dosarele magistraţilor, a transmis MJ într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, proiectul vizează două modificări, majorarea numărului de procurori care pot activa în cadrul Secţiei de urmărire penală din cadrul PÎCCJ şi din cadrul parchetelor de pe lângă Curţile de Apel şi modalitatea de selectare a procurorilor care se ocupă de dosarele magistraţilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: