Mai mulţi parlamentari PNL au depus o propunere legislativă care prevede majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi cu 35% începând cu al treilea.
Proiectul modifică, în acest sens, articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
„Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultura, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. Cuantumul indemnizaţiei lunare este, pentru primul copil, de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Pentru al doilea copil, cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu 25%, iar pentru al treilea copil şi următorii, cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu 35%”, prevede actul normativ.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News