Skip to content
Economie

Proiect: Toate instituțiile de stat, obligate să cumpere doar produse fabricate în România

Inquam Photos / Cornel Putan

În urma ameninţării de a fi dată în judecată de Uniunea Europeană, România a trebuit să elimine din legislaţie prevederea ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie, marile magazine să vândă aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă de la producătorii locali.

Acum, un nou proiect legislativ prevede ca unităţile militare, spitalele, cantinele sociale, şcolile, penitenciarele şi alte instituţii publice să fie obligate să cumpere numai bunuri alimentare de producţie internă, realizate exclusiv din materii prime româneşti.

De ce este important

Obligaţia ca marile magazine să comercializeze 51% din alimente din producţia autohtonă era în vigoare, conform unei legi adoptate de Parlament în 2016, de la începutul anului 2017, şi se aplica în cazul comercianţilor care aveau o cifră de afaceri anuală netă sau deţineau active totale de peste 2 milioane de euro, echivalent în lei.

Comisia Europeană a deschis, în 2017, împotriva României o procedură de infringement, considerând că legea încalcă drepturile consumatorului de a alege marfa dorită şi libertatea de circulaţie a mărfurilor în Uniunea Europeană, scrie profit.ro.

Parlamentul a eliminat în cele din urmă această obligaţie la finele lunii februarie, iar preşedintele Iohannis a promulgat legea aferentă la sfârşitul lunii martie. Acum, autorii noului proiect legislativ sunt deputaţi care au intrat recent PSD, după ce au părăsit ALDE, precum fostul ministru al Mediului din Guvernul Dăncilă, Graţiela Gavrilescu.

Aceştia arată că măsura este necesară ”în contextul restricţiilor impuse României de organismele europene de a emite acte normative prin care să putem obliga prezenta la raft, cu prioritate, a produselor româneşti, şi al nivelului prohibitiv al taxelor la raft impuse de marii comercianţi”.

Prin urmare, proiectul îşi propunea asigurarea desfacerii produselor agricole româneşti, în primul rând, prin toate structurile de stat care presupun un consum colectiv, iar autorii dau ca exemplu: ”unităţi militare, spitale, cantine sociale, unităţi de învăţământ, penitenciare şi altele asimilate”.

Respectivele structuri vor achiziţiona numai bunuri alimentare de producţie internă, realizate exclusiv din materii prime româneşti, cu excepţia situaţiei obiective, în care acestea nu Ie pot  puse la dispoziţie”, arată autorii.

Principalele prevederi ale proiectului

Potrivit poiectului, prevederile se aplică ”tuturor persoanelor juridice de stat, care desfăşoară relaţii comerciale cu produse alimentare respectiv, în primul rând, tuturor structurilor de stat care/prin care se asigură consum colectiv (ca, de exemplu: unităţi militare, spitale, cantine sociale, unităţi de învăţământ, penitenciare şi altele asimilate)”.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va întocmi ”lista producătorilor care pot livra produse realizate exclusiv din materii prime româneşti” şi o va publica publică pe site-ul ministerului.

În vederea inventarierii tuturor producătorilor de alimente cât şi a cantităţilor de legume, fructe, brânzeturi, carne, ce pot  puse pe piaţa naţională de către producătorii naţionali, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de autoritate emitentă de certicate şi atestate de producător, va comunica, în baza raportărilor asociaţiilor de producători, cantităţile realizate în anul precedent, până la data de 1.03 a ecărui an, cantităţile reale de produse ce pot  puse pe piaţă, în aşa fel încât să se poată realiza centralizarea atât a producătorilor, cât şi a produselor alimentare şi nealimentare, la nivel naţional.

De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi autorităţile administraţiei publice locale vor identica antrepozite regionale disponibile, în locaţii ale unor foste entităţi de stat cu specic în domeniu, sau vor asigura alte antrepozite regionale, avându-se în vedere drumul cel mai scurt de la  producator la aceste depozite.

Ministerul Agriculturii va îninţa, în subordinea sa o direcţie specializată, care va avea ca atribuţii achiziţia de produse autohtone, la preţ de producător, produse ce vor  introduse ”în consumul întregii reţele de stat”.

Din antrepozitele regionale, în funcţie de sezonul de recoltare a legumelor/fructelor, de producţia din zona respectivă, ”se vor face achiziţii, la preţ de producător, de către toate unităţile de stat (unităţile militare, spitale, cantine sociale, unităţi de învăţamânt, penitenciare şi altele asimilate acestora, ş.a.), prin ordonatorii de credite”, dar la acestea vor avea acces şi alţi consumatori zonali, în funcţie de cantităţile disponibile.

În cadrul antrepozitelor regionale, proiectul prevede că se pot dezvolta şi structuri de procesare sau pentru sacricarea animalelor şi de ambalare Asociaţiile de producători la nivel naţional vor stabili standarde pentru materiile prime, răsaduri, legume-fructe, produse lactate, mezeluri etc., având şi sarcina de ”a optimiza costurile de producţie, de a stabili preţurile la producător şi de a promova utilizarea practicilor de cultivare, a tehnicilor de producţie şi a practicilor de gestiune a deşeurilor”.

Pentru a putea benecia de prevederile eventualei noi legi, producătorii se vor înscrie în asociaţii de producători, astfe încât ”să poată  evaluaţi şi produsele lor să poată  achiziţionate în condiţii de siguranţă”.

Consumul produselor alimentare ”trebuie să e asigurat, în primul rând, de către toate unităţile statului (unităţi militare, spitale, cantine sociale, unităţi de învăţământ, penitenciare şi altele asimilate acestora)”, prevede proiectul.  Totodată, ”este interzisă achiziţionarea de la alţi comercianţi a produselor aate în stoc, în antrepozitele regionale”. Proiectul prevede că, înainte de achiziţia oricărui tip de produs, ”se va consulta, în mod obligatoriu, lista cu produsele disponibile în restul antrepozitelor regionale şi numai în cazul în care produsele necesare nu sunt în stoc sau nu există un alt produs similar, ordonatorii de credite vor putea achiziţiona şi din alte surse”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *