Proiectul bugetului pe 2026 a fost publicat. Pensiile rămân înghețate. Cum se împart banii

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 14:00 Proiectul de buget pe 2026 a fost publicat. Deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, fiind proiectat sã scadã la 5,1% din PIB în 2027, veniturile totale cresc la 36 % din PIB faţă de anul trecut, iar cheltuielile cresc cu aproximativ 55,5 miliarde lei, conform proiectului bugetului de stat pe 2026 făcut public marţi de Ministerul Finanţelor.

De asemenea, bugetul pentru investiţii creşte cu aproape 25,6 miliarde lei faţă de anul trecut, ceea ce ridicã ponderea acestora la peste 8% din PIB, faţã de 7,2% în anul precedent.

Autoritățile spun că investițiile vor rămâne o prioritate, cu sume importante provenite din fonduri europene, care ar urma să depășească 100 de miliarde de lei, față de aproximativ 78 de miliarde de lei în anul anterior.

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului pentru anul 2026 și poate fi consultat AICI.

Ministerele cu cele mai mari bugete

Potrivit proiectului, cele mai mari alocări sunt destinate ministerelor cu rol major în domeniul social și al infrastructurii.

  • Ministerul Muncii57,7 miliarde de lei, în scădere față de 60,6 miliarde de lei în 2025

  • Ministerul Educației57,3 miliarde de lei, comparativ cu 60,2 miliarde de lei anul trecut

  • Ministerul Apărării44 miliarde de lei, față de 36,8 miliarde de lei în 2025

  • Ministerul Transporturilor37,4 miliarde de lei, față de 43,2 miliarde de lei în 2025

  • Ministerul Afacerilor Interne34,7 miliarde de lei, comparativ cu 33 miliarde de lei în 2025

  • Ministerul Agriculturii25,9 miliarde de lei

  • Ministerul Sănătății22 miliarde de lei, față de 23,6 miliarde de lei în 2025

  • Ministerul Dezvoltării – aproximativ 19 miliarde de lei, față de 21,2 miliarde de lei în 2025

  • Ministerul Fondurilor Europene11,9 miliarde de lei

  • Ministerul Mediului5,7 miliarde de lei

  • Ministerul Energiei5,6 miliarde de lei

  • Ministerul Justiției4,1 miliarde de lei

  • Ministerul Economiei3,3 miliarde de lei

  • Ministerul Afacerilor Externe1,6 miliarde de lei

Bugete pentru servicii și instituții

Proiectul bugetului include și alocările pentru instituțiile de securitate și administrație centrală:

  • Serviciul Român de Informații (SRI)5,1 miliarde de lei

  • Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)1,4 miliarde de lei

  • Serviciul de Informații Externe (SIE)802 milioane de lei

  • Serviciul de Protecție și Pază (SPP)406 milioane de lei

Bugete pentru pensii și sănătate

Cele mai mari sume din buget merg către sistemele de protecție socială:

  • Casa Națională de Pensii Publice158 miliarde de lei

  • Casa Națională de Asigurări de Sănătate82,6 miliarde de lei

Alocări pentru instituțiile statului

Proiectul mai prevede și bugete pentru instituțiile centrale:

  • Înalta Curte de Casație și Justiție7,5 miliarde de lei, aproape dublu față de 3,4 miliarde de lei în 2025

  • Consiliul Superior al Magistraturii – aproximativ 267 milioane de lei

  • Administrația Prezidențială103 milioane de lei

  • Senatul247 milioane de lei

  • Camera Deputaților – aproximativ 550 milioane de lei

  • Secretariatul General al Guvernului2,6 miliarde de lei

  • Curtea Constituțională44 milioane de lei

  • Curtea de Conturi557 milioane de lei

  • Avocatul Poporului24 milioane de lei

  • Academia Română560 milioane de lei

  • Autoritatea Electorală Permanentă289 milioane de lei

  • Secretariatul de Stat pentru Culte2,5 miliarde de lei

  • ANSVSA1,4 miliarde de lei

Proiectul ar putea suferi modificări

Documentul publicat de Guvern reprezintă varianta de lucru a bugetului și poate fi modificat în urma negocierilor politice și a dezbaterilor din Parlament, înainte de adoptarea finală.

UPDATE 13:41

Surse: PSD a decis să nu mai boicoteze bugetul. „Vom cere miniștrilor PSD să-l avizeze oricum”

Surse din PSD susțin că miniștrii partidului nu vor bloca adoptarea bugetului în Guvern, așa cum amenințaseră anterior. Dacă solicitările social-democraților nu vor fi acceptate, aceștia ar putea permite adoptarea proiectului în Executiv și ar urma să decidă ulterior dacă vor depune amendamente în Parlament.

Potrivit acelorași surse, liderii PSD ar prefera totuși ca o înțelegere să fie obținută chiar în cadrul negocierilor din Coaliție, pentru a evita un conflict politic în jurul bugetului, transmite Antena 3 CNN.

Știrea inițială

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2026 ar urma să fie făcut public marți, după o nouă rundă de discuții între liderii coaliției de guvernare. Potrivit unor surse politice citate de Știrile ProTV, liderii partidelor din coaliție se întâlnesc în cursul după-amiezii pentru a stabili forma finală în care documentul va fi prezentat.

Întâlnirea este programată în jurul orei 16:00 și are ca obiectiv definitivarea ultimelor detalii ale proiectului de buget pentru anul viitor. Varianta care urmează să fie publicată ar putea însă suferi ajustări în urma discuțiilor politice și, ulterior, în Parlament, prin amendamente.

Dispute în coaliție pe salariul minim și ajutoarele sociale

Negocierile pe tema bugetului au generat tensiuni între partenerii de guvernare. Reprezentanții PSD au criticat faptul că proiectul nu ar include majorarea salariului minim, deși aceasta fusese discutată anterior.

Potrivit liderului social-democrat Sorin Grindeanu, creșterea salariului minim ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie, iar impactul net ar fi de aproximativ 100 de lei pentru angajați.

În același timp, disputa este legată și de alocarea fondurilor pentru programe sociale, estimate la aproximativ 3,4 miliarde de lei, sumă solicitată de PSD pentru sprijinirea unor categorii vulnerabile.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține însă că există soluții alternative de finanțare pentru aceste măsuri, inclusiv utilizarea fondurilor europene.

Venituri mai mari, dar și deficit ridicat

Proiecția bugetară pentru 2026 indică venituri estimate la peste 390 de miliarde de lei, cu aproximativ 20 de miliarde mai mult decât în anul precedent. Cu toate acestea, nivelul ridicat al cheltuielilor ar urma să genereze un deficit bugetar de aproximativ 136 de miliarde de lei.

Guvernul estimează că o parte importantă a veniturilor suplimentare va proveni din TVA, accize, taxe aplicate industriei jocurilor de noroc și din amenzi. O parte din încasările din TVA ar urma să fie direcționată către bugetele locale.

Potrivit proiectului discutat în coaliție, autoritățile locale ar putea primi peste 17 miliarde de lei, iar alte 5 miliarde de lei sunt prevăzute pentru localitățile care nu reușesc să se autofinanțeze.

După finalizarea negocierilor politice, proiectul bugetului ar urma să fie aprobat de Guvern și trimis în Parlament pentru dezbatere și vot.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: