Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege iniţiat de către Executiv care modifică ordonanţa 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de paşapoarte şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor. Astfel, Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP) va constitui şi gestiona infrastructura necesară automatizării proceselor prin care se verifică încasarea sumei reprezentând contravaloarea paşapoartelor simple.
Printre atribuţiile Direcţiei Generale de Paşapoarte precizat în iniţiativa legislativă se numără „constituirea şi gestionarea de către DGP, împreună cu Compania Naţională «Imprimeria Naţională» S.A., a infrastructurii necesare automatizării proceselor de verificare a încasării sumei reprezentând contravaloarea paşapoartelor simple, respectiv de restituire a acesteia în situaţiile în care a fost achitată eronat sau serviciul aferent nu a fost prestat”.
Proiectul mai aduce clarificări prin care sunt separate atribuţiile legate de resursele umane şi între instituţiile prefectului, şi anume autoritatea locală şi direcţiile centrale.
Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News