Skip to content
Politică

Proiectul din sertarele PSD: impozitarea pensiilor speciale cu până la 90%

Inquam Photos / Octav Ganea

Deși în Parlament sunt mai multe proiecte legislative iniţiate de PNL, USR şi PSD, care propun fie eliminarea totală a pensiilor speciale, fie impozitarea lor, surse social-democrate au dezvăluit pentru PSnews.ro că formațiunea politică a luat în calcul depunerea unui nou proiect.

Astfel, potrivit proiectului aflat în lucru deja, pensiile mai mari de 9.000 de lei ar urma să impozitate cu 90%, în timp ce pensiile cuprinse între 6.000 şi 8.900 de lei ar urma să fie impozitate cu 70%.

„Sunt mai multe proiecte depuse în acest sens, care urmează a fi discutate. Dacă nu se vor bucura de susținerea colegilor noștri parlamentari, noi avem deja pregătit un proiect pe care vrem să îl depunem și avem și majoritatea necesară pentru a-l trece. Urmează să luăm o decizie în acest sens zilele următoare”, au declarat surse social-democrate pentru PSnews.ro

Proiectul este menit să încurce planurile liberalilor, chiar înainte de alegerile parlamentare și locale, aceasta fiind una dintre principalele teme de atac ale PNL şi USR.

Amintim că și liderii de grup ai PNL au depus un proiect privind impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% și până la 95%, în urmă cu o lună de zile. Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziționarea de aparatură medicală, echipamente și materiale sanitare, dar și pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus, medici, asistenți, polițiști, armata, jandarmi, pompieri, ambulanțieri, biologi și bio-chimiști, personal de triaj, de la IGSU sau funcționari ai serviciilor sociale din primării, care asigură alimentele și medicamentele necesare la domiciliu pentru vârstnici.

În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii și funcționarii parlamentari; magistrații și personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcționarii Curtii de conturi; Avocatul poporului; personalul navigant; personalul diplomatic.

Nu intra in categoria impozitării progresive polițiștii și militarii, beneficiari ai unor pensii militare.

Statul plătește sume fabuloase pentru pensiile speciale

Numărul pensiilor pe care liderii PNL vor să le impoziteze este în jur de 9.000, iar costul lor total într-un an este de sub un miliard de lei. Din totalul de pensii speciale civile, 3.800 erau în plată anul trecut pentru magistrați.

Celelalte pensii, ale militarilor,polițiștilor și ale celor din serviciile secrete au fost anul trecut de peste 150.000. Aici sunt incluși toți angajații, indiferent dacă sunt militari din teatre de operațiuni sau funcționari de birou, preoți ai Ministerului Apărării, toți angajații Internelor, nu doar polițiștii, jandarmii, pompierii, gardienii din închisori. De asemenea, tot la această categorie sunt incluși și angajații serviciilor secrete. Așadar, pensiile acestea s-au acordat unor instituții, nu unor categorii profesionale.

Plata acestor pensii, care după lege sunt denumite pensii militare de stat, a fost anul trecut de 8 miliarde de lei. Cei mai mulți pensionari îi are Ministerul de Interne – peste 83.000, potrivit unei analize a publicației economica.net. SRI se apropie de plata a 10.000 de pensionari, între care se află și cei care au făcut parte din fosta Securitate, la care calculul pensiei a fost actualizat anual.

Care sunt pensiile speciale care se impozitează și cum au fost obținute

Diplomații au obținut legea de la Guvernul Ponta, în 2015. Este suficient să fi lucrat 15 ani în diplomație și beneficiază de 80% din ultimele salarii. Nu au fost uitați nici angajații Departamentului de Comerț Exterior, de pe vremea comuniștilor, unde se învârteau banii Securității. Anii aceia sunt considerați stagiu diplomatic, așa cum și studiile postuniversitare de relații internaționale de la Facultatea de Științe Juridice a epocii comuniste, o școală de cadre a PCR, le oferă pensie specială în zilele noastre.

Magistrații au primit de la Guvernul Năstase, în 2004, pensia calculată la 80% din ultimul salariu, cu tot cu sporuri. Parlamentul, în 2017, prin modificarea Legilor Justiției, le-a mai acordat o facilitate – pot ieși la pensie la 45 de ani, după 20 de ani de magistratură, o prevedere pe care au amânat-o până acum toate guvernele care s-au succedat, inclusiv cele ale PSD, de teama de a nu fi golite instanțele și parchetele de judecătorii și procurorii ajunși la maturitate profesională.

Grefierii și criminaliștii – din anul 2015 au pensii speciale, 80% din media venitului brut încasat cu un an înainte de pensie, cu o vechime de 25 de ani în domeniu.

Parlamentarii și funcționarii de la Parlament – 80% din media veniturilor brute din anul de dinaintea pensionării. Este o lege adoptată tot în anul 2015, tot de guvernul Ponta, care a stabilit că, pentru un funcționar de la Parlament era suficient să fi lucrat 4 și 14 ani pentru a primi această pensie specială, iar în cazul celor care au lucrat la comisiile juridice, pensiile lor sunt asimilate celor ale magistraților.

Curtea de Conturi – experții auditori, au 80% din ultimul salariu, incluzând sporurile, cu o vechime necesară de doar 14 ani. Pe ei i-au inclus în categoria privilegiaților parlamentul în anul electoral 2016.

Aviatorii civili și toți angajații din acest sistem, de la ingineri la stewardezi. Este o lege din anul 2007, care a fost și ea modificată în 2016, în ajunul alegerilor parlamentare, la inițiativa PSD. Au 20 de ani vechime și o pensie de 80% din veniturile brute, cu sporuri, din anul precedent pensionării.

Cea mai mare pensie în România pe anul trecut a fost de 73.890 de lei/lună. Este a unui fost procuror comunist, Gheorghe Bălășoiu, fost comandant al Penitenciarului de la Colibași și reprezintă un cumul de pensii speciale – de magistrat și de militar.​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *