Legea pensiilor intră la vot final. Vârsta de pensionare a minerilor, modificată în comisii

pensie
Sursa foto: Twitter (X) / calculul pensiei

UPDATE 17:25

Proiectul legii pensiilor a primit, luni, raport de adoptare cu mai multe amendamente în cadrul Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor. Legea urmează să fie votată în plenul Camerei. Parlamentarii din comisie au clarificat o prevedere în lege potrivit căreia pensiile care ar fi scăzut după recalcularea pe noua formulă vor rămâne la nivelul actual. Un alt amendament a fost adoptat în legătură cu vârsta de pensionare a minerilor. Aceștia se vor putea pensiona în continuare la 45 de ani.

Modificări adoptate în comisii

Una dintre modificările adoptate la Camera Deputaților prevede ca „în cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință”.

De asemenea, a mai fost adoptat un amendament care vizează pensiile celor care au lucrat în condiții grele de muncă, după protestele minerilor.

Liderii Coaliției au convenit ca minerii să se poată pensiona în continuare în condițiile actuale. Amendamentul adoptat în comisii prevede că vârsta de pensionare a acestora să fie redusă cu 20 de ani, pentru cei care au lucrat în subteran și cu 15 ani pentru cei care au lucrat la suprafață.

––––––––––

Proiectul legii pensiilor va intra luni în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, după cum a decis săptămâna trecută Biroul permanent al forului legislativ.

Deputaţii Comisiei pentru muncă se vor reuni în şedinţă luni, 20 noiembrie, de la ora 11,00.

Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este data de 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen.

Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

S-au înregistrat 85 de voturi „pentru”, şase voturi „împotrivă” şi 19 abţineri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: