Skip to content
București Locale

Proiectul noii stații de metrou de pe Șoseaua Berceni intră pe ultima sută de metri: Primăria Sectorului 4 a finalizat procedura pentru obținerea fondurilor europene

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 (Foto: PSnews.ro)

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat ieri, 01 octombrie 2019, împreună cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și cu directorul S.C. Metrorex S.A, Marin Aldea, protocolul în urma căruia UAT Sector 4 primește dreptul de folosință a terenurilor pe care va fi construită noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Sectorului 4.

Protocolul menționat completează protocolul semnat în urmă cu două săptămâni între Primăria Sectorului 4 și S.C. Metrorex S.A., în urma căruia cele două entități au devenit asociere de autorități contractante și reprezintă ultima formalitate legală pe care Primăria Sectorului 4 o mai avea de îndeplinit pentru a fi eligibilă în vederea obținerii fondurilor nerambursabile necesare derulării investiției de interes public atât pentru Sectorul 4, cât și pentru București (85% din valoarea totală a investiției ce se cifrează la aproximativ 179 milioane de lei).

„Acest proiect este dovada colaborării deosebite dintre instituțiile implicate, cum ar fi Ministerul Transporturilor, condus de către domnul ministru Răzvan Cuc, Ministerul Fondurilor Europene, condus de doamna ministru Roxana Mînzatu, S.C. Metrorex S.A., condus de domnul director Marin Aldea, precum și Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport, condusă de domnul director Cătălin Costache. Pentru tot spriinul pe care ni l-au acordat, le transmit mulțumiri în numele comunității sectorului 4. Cu această ocazie, trebuie să le mulțumesc și colegilor din Aparatul de Specialitate din cadrul

Primăriei Sectorului 4, pentru munca depusă zilnic pentru derularea conformă a acestui proiect deosebit de important atât pentru comunitatea noastră, cât și pentru întreaga Capitală”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Trebuie menționate, în acest context, și alte acțiuni întreprinse de către autoritatea locală în vederea derulării cu succes a acestui proiect deosebit de important:

a. În data de 30 septembrie 2019 a fost lansată licitația deschisă privind servicii de proiectare (4 luni) și execuție (18 luni) a obiectivului de investiții „Edificiarea unei stații de metrou la nivel suprateran, situată între stația de metrou Berceni și Soseaua de Centură”. Detalii suplimentare privind această procedură pot fi obținute prin accesarea Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), numărul anunțului fiind [CN1015605/01.01.0001]

b. în data de 20 septembrie 2019, Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți investiției „Edificiarea unei stații de metrou la nivel suprateran, situată între stația de metrou Berceni și Soseaua de Centură”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *