Skip to content
Politică

Proiectul privind achiziţionarea de avioane F16 a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern

Inquam Photos / George Călin

Proiectul privind achiziţionarea de avioane F16 a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi, la solicitarea ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, el argumentând că termenele din contract au fost deja amânate de două ori. El a cerut de asemenea ca proiectul de lege să fie apoi trimis la Parlament pentru a fi aprobat de urgenţă, potrivit news.ro.

Ministrul Apărării, Nicoale Ciucă, a cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi a proiectului privind achiziţionarea avioanelor F16, precum şi trimiterea în Parlament a proiectului de lege pentru a fi aprobat în procedură de urgenţă.

Ciucă a precizat că proiectul are avizul Consiliului Legislativ.

„Solicităm aceasta deoarece am comunicat cu partea portugheză de la care se achiziţionează avioanele şi deja a fost o amânare de două ori a termenelor de contract. În contract sunt parte Statele Unite ale Americii şi pentru că prin Statele Unite se desfăşoară proiectul…”, a spus el.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că CSAT a avizat cumpărarea a cinci avioane F-16. Iohannis a explicat că Guvernul a venit cu un proiect de lege care a fost avizat favorabil şi că legea va fi discutată în Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *