Skip to content
Justitie

Promisiunile uitate ale lui Stelian Ion. Ridicarea MCV depindea de reformele din Justiție

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Zilele acestea România a primit o lovitură dură. Franța, unul dintre aliații cei mai apropiați ai țării noastre din Uniunea Europeană, a anunțat că încă este prematură ridicarea MCV pentru România şi Bulgaria. ”Din punctul de vedere al Franţei, MCV trebuie menţinut, dat fiind că obiectivele de referinţă stabilite pentru fiecare dintre cele două ţări nu au fost pe deplin atinse”, se arată într-un raport al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez pe tema situaţiei statului de drept în Uniunea Europeană. Mare parte din vină îi aparține ministrului Justiției, Stelian Ion, care pare că a uitat de promisiunile făcute înainte de preluarea mandatului.

Menținerea MCV, rezultat direct al lipsei reformelor din Justiție

" "

Mecanismul de Cooperare și Verificare este instrumentul prin care Comisia evaluează și sprijină evoluția Bulgariei și României în direcția eficientizării sistemului administrativ și judiciar. Atâta vreme cât nu vom avea o Justiție independentă care să se ridice la standardele europene din Vest, țara noastră va avea în continuare acest mecanism, prin care partenerii occidentali se vor asigura, printre altele, că nu vor exista derapaje uriașe în justiție.

Obiectivele asumate de actualul ministru al Justiției, Stelian Ion era acelea de reparare a Legilor Justiției, făcute țăndări în timpul lui Liviu Dragnea și în subsidiar desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). De repararea Legilor Justiției depindea ridicarea MCV pentru țara noastră. Stelian Ion nu a reușit să ducă la capăt până acum nici unul dintre aceste obiective.

În loc să încerce să rezolve problema presantă a Legilor Justiției, Stelian Ion a girat o super-imunitate pentru magistrați. În goana sa după lauri, Stelian Ion a încercat să rezolve de unul singur problema Legilor Justiției, și și-a atras în mod previzibil antipatia partenerilor de guvernare. Liberalii i-au reproșat ministrului pe bună dreptate faptul că a încercat să aducă modificări legilor justiției fără a se consulta cu partenerii de guvernare. Încercând să puncteze la capitolul imagine, ministrul Justiției a trimis proiectul de modificare a legilor către CSM, iar furia liberalilor a fost pe deplin justificată.

Misiunea uitată a lui Stelian Ion

Un proiect de modificare a Legilor Justiției trebuie făcut printr-un consens larg. Toate forțele politice trebuie implicate în acest proiect, altfel ne trezim ca în mandatul PSD, atunci când social-democrații au încercat să modifice unilateral Legile Justiției. Rezultatul a fost previzibil – cealaltă tabără nu a acceptat modificările pentru că nu a fost invitată la dezbateri. Stelian Ion demonstrează că nu a învățat nimic din lecția precedentă. Numitorul comun al Puterii și al Opoziției în cazul acesta ar trebui să-l reprezinte ridicarea MCV pentru România. Lucrul acesta se poate face doar prin modificarea Legilor Justiției, astfel încât țara noastră să se alinieze exigențelor europene în materie de justiție. Scopul lui Stelian Ion, în calitate de ministru al Justiției, ar trebui să fie acela de a pune la masa negocierilor toate forțele politice din țară și a coordona efortul de realizare a unui proiect de modificare a Legilor Justiții, acceptat de toate forțele politice, deci legitim în ochii tuturor. Partizanatul politic în cazul Legilor Justiției nu face decât să le facă nelegitime în ochii celorlalți.

Obiectivul ministrului Justiției este acela de a căuta compromisul și a depăși partizanatul. Doar că în loc de asta, Stelian Ion acționează de unul singur, trimițând la CSM un proiect care nu a fost discutat nici măcar cu partenerii din coaliția de guvernare. Rezultatul este previzibil din nou: Legile Justiției rămân exact la fel, iar România rămâne cu Mecanismul de Cooperare și Verificare pe cap. În acest moment, actualul ministru se dovedește a fi omul nepotrivit pentru a îndeplini acest obiectiv crucial pentru țara noastră.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *