Propagandă anti-UE din fața altarului, în R. Moldova. Un preot le spune enoriașilor că „democrația” vine de la „demoni”

Sursa foto: Freepik

În Republica Moldova, propaganda anti-europeană se face chiar din fața altarului. Un preot ortodox afiliat Patriarhiei Moscovei le spune enoriașilor că democrația este un lucru rău, pentru că acest cuvânt – demos – ar veni de la demoni. Afirmația este însă falsă, întrucât în limba greacă demos înseamnă popor.

Pentru cei care se opun drumului proeuropean al Republicii Moldova, orice pretext pare perfect pentru manipularea oamenilor.

„Treaba asta cu cei mai avuți se ridică și-i asupresc pe săraci, aceasta este vorba de demonocrație. Democrația ascunde două cuvinte. Demos, cuvânt care provine de la demon, și crație. Adică această îndoială care se face când se trăiește în democrație, iată se fac aceste lucrări. Unul care este mai presus ca ceilalți, iar alții la un nivel foarte, foarte jos. Sărăcie. Acești boșorogi care conduc Pământul, vai de steaua lor”, se aude într-o filmare preotul, care se adresează credincioșilor.

Moldovenii de peste Prut vor decide prin vot pe 20 octombrie dacă țara lor va adera la Uniunea Europeană. În aceeași zi, îl vor alege pe următorul preşedinte al ţării. Printre candidaţi se numără preşedinta în exerciţiu, proeuropeana Maia Sandu, fostul procuror Alexandr Stoianoglo, care este susţinut de Partidul Socialist (pro-Rusia0, şi alţi nouă pretendenţi.

La începutul acestei luni, poliţia moldoveană a declarat că a descoperit o vastă schemă de cumpărare a voturilor, prin care 15 milioane de dolari care ar fi fost transferaţi din Rusia de către persoane legate de oligarhul fugar şi fostul politician Ilan Şor.

Ca răspuns la presupusa ingerinţă rusă, Uniunea Europeană a aprobat sancţiuni împotriva a cinci persoane şi a unei entităţi înainte de alegerile din Moldova.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: