Skip to content
Politică

Propunerea pentru conducerea Ministerului Sănătăţii, aşteptată miercuri

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii va fi făcută publică miercuri de către USR PLUS, după ce marţi seara liderii coaliţiei au anunţat că s-a ajuns la un consens în privinţa continuării colaborării.

În ultima săptămână, mai multe discuţii aprinse au avut loc în interiorul coaliţiei de guvernare, după ce premierul Florin Cîţu a decis demiterea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii.

" "
" "

La finalul discuţiilor de marţi seara premierul Florin Cîţu a susţinut că s-a făcut un pas important pentru o guvernare mult mai eficientă:”Aşa după cum am spus, coaliţia merge mai departe„.

Liderii celor trei formaţiuni aflate la guvernare, PNL, USR PLUS, UDMR, au început încă de luni discuţiile privind deblocarea situaţiei după demiterea lui Vlad Voiculescu de la portofoliul Ministerului Sănătăţii.

Ei au convenit să semneze o completare a acordului politic, care să ducă la creşterea încrederii între parteneri şi îmbunătăţirea funcţionării guvernării.

Am intrat în această discuţie în coaliţie cu nevoia şi încrederea că vom găsi soluţiile necesare pentru a asigura buna funcţionare a coaliţiei în continuare şi le-am găsit. (…) Toate forţele politice prezente în această coaliţie s-au investit şi ele cu aceste soluţii. Ca urmare a înţelegerii din această seară, mâine vom face o propunere pentru un nou ministru al Sănătăţii, propunere pe care o veţi afla mâine dimineaţă„, a declarat preşedintele executiv PLUS, Dragoş Tudorache.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afrimat că formaţiunile politice din coaliţia de guvernare „sunt conştiente de responsabilitatea pe care o au de a asigura buna guvernare a României„.

După două zile de discuţii serioase pe care le-am purtat, am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliţie, care să aducă proceduri şi puncte de vedere care să ducă la creşterea încrederii între parteneri, la îmbunătăţirea mecanismelor de funcţionare a coaliţiei„, a spus Orban.

Reprezentantul USRPLUS, Dan Barna, copreşedinte al coaliţiei, a subliniat că s-a depăşit „o situaţie delicată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *