Skip to content
Europa

Propunere a Parlamentului European: Până în 2026, stații de încărcare pentru mașinile electrice la fiecare 60 de km 

nissan.co.uk

Pentru ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere cliamtic până în 2050, deputații europeni propun un proiect privind implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, ce ar trebui să ofere stații electrice de încărcare la fiecare 60 de km pentru mașinile electrice și stații de încărcare cu hidrogen la fiecare 100 km, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeană.ro.

Comisia pentru transport și turism a adoptat luni seară, cu 36 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 6 abțineri, un proiect de mandat de negociere privind implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. Acesta vizează să stimuleze instalarea de stații de reîncărcare sau de realimentare cu carburanți alternativi (cum ar fi cele electrice sau pe bază de hidrogen) pentru autoturisme, camioane, trenuri și avioane și să sprijine adoptarea de vehicule durabile.

Deputații europeni au convenit să stabilească obiective naționale minime obligatorii pentru implementarea infrastructurii de carburanți alternativi și să ceară țărilor UE să prezinte până în 2024 planul lor privind modul de realizare a acestora.

Potrivit textului adoptat, stațiile de încărcare electrică pentru autoturisme ar trebui să fie implementate cel puțin la fiecare 60 km de-a lungul principalelor drumuri din UE până în 2026. Pentru camioane și autobuze, aceleași cerințe ar urma să se aplice până în 2026, dar numai pe rețelele TEN-T principale. Deputații europeni doresc, de asemenea, ca stațiile de încărcare pentru camioane într-un loc de parcare sigur și securizat să fie implementate mai repede: două stații de încărcare din 2028 în loc de una din 2031, așa cum a propus Comisia. În toate cazurile, unele scutiri de desfășurare s-ar aplica regiunilor ultraperiferice, insulelor și drumurilor cu trafic foarte mic.

Deputații europeni sugerează, de asemenea, înființarea mai multor stații de realimentare cu hidrogen de-a lungul principalelor drumuri din UE, comparativ cu propunerea Comisiei (la fiecare 100 km față de fiecare 150 km) și să o facă mai repede (până în 2028 față de 2031).

Reîncărcare simplă

Utilizatorii vehiculelor care utilizează combustibili alternativi ar trebui să poată plăti cu ușurință, prețul ar trebui să fie afișat pe kWh sau pe kg, să fie accesibil, comparabil și accesibil tuturor mărcilor de vehicule. Deputații europeni doresc, de asemenea, ca până în 2027 să fie înființat un punct de acces al UE pentru datele privind combustibilii alternativi, care să furnizeze informații despre disponibilitatea, timpii de așteptare și prețurile la diferite stații.

Combustibilii alternativi sustenabili și implementarea infrastructurii acestora joacă un rol esențial în tranziția către o decarbonizare reușită a sectorului transporturilor. Prin extinderea mai rapidă a infrastructurii de încărcare, facilităm tranziția către o mobilitate ecologică pentru oameni și industrie”, a declarat raportorul PE pentru infrastructura combustibililor alternativi, Ismail Ertug (S&D, DE).

După ce Parlamentul în ansamblu va aproba acest proiect de poziție de negociere în cadrul cele de-a doua sesiuni plenare din octombrie, deputații europeni vor fi gata să înceapă discuțiile cu guvernele UE cu privire la forma finală a legislației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *