Producția de electricitate rezultată din panourile solare ale prosumatorilor a reușit, vineri, 15 august, să asigure marea majoritate a consumului de energie din țară, potrivit unor date analizate astăzi.
Potrivit datelor Transelectrica, analizate de HotNews.ro, fiind sărbătoare legală (Sfânta Maria), consumul la nivel național este unul redus. Transelectrica prognozează că după prânz, în restul zilei, prosumatorii vor genera peste 1.550 MW, estimări făcute ținând cont de puterea instalată a prosumatorilor și prognoza meteo. Transelectrica nu deține date privind producția în timp real a prosumatorilor.
Pe de altă parte, mai arată sursa citată, informațiile în timp real pe care le are operatorul sistemului energetic de la centralele dispecerizabile arată că marile parcuri fotovoltaice generau, la ora 12:00, 1.330 MW, fiind urmate de centrala de la Cernavodă, cu 1.325 MW, hidrocarburi – 1.090 MW, cărbune – 795 MW, hidro – 660 MW, eolian – 164 MW și biomasă – 33 MW.
În România, la finele lunii iunie 2025 existau 237.252 de prosumatori, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), iar puterea lor totală era de 2.821 MW. Producția reprezintă, în total, de două ori mai mult decât puterea centralei nucleare de la Cernavodă (1.400 MW). Cei mai mulți prosumatori, peste 15.000, sunt în județul Ilfov, urmați de cei din Bihor (9.881) și Dolj (9.388), mai amintește sursa citată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News