Skip to content
Sănătate

Protecția boosterului față de cazuri severe de Omicron crește la 90%, susține Georghiță. Protecția față de infectare, mult mai redusă

Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, joi, că după administrarea dozei booster anti-COVID, protecţia faţă de infecţia cu varianta Omicron creşte la 60%, iar faţă de formele severe care necesită spitalizare şi de decese creşte la 90%.

„După o primă schemă de vaccinare, protecţia faţă de infecţie (cu tulpina Omicron – n.r.) limitată, este considerabil scăzută, însă se menţine o protecţie faţă de spitalizări şi faţă de riscul de deces Această protecţie este în momentul de faţă considerată ridicată, cu atât mai mult după administrarea dozei de booster. Practic, studiile publicate recent ne arată că protecţia unei prime scheme de vaccinare faţă de infecţie, inclusiv infecţia asimptomatică, este de circa 30% iar protecţia după o primă schemă de vaccinare este de aproximativ 50% faţă de riscul de spitalizare şi decese. Aici vorbim de varianta Omicron. După administrarea dozei booster, protecţia faţă de infecţie creşte la 60% iar faţă de formele severe care necesită spitalizare şi de decese creşte la 90% în primele două luni de la administrarea dozei de booster şi are o tendinţă uşoară de scădere după trei luni de la administrarea dozei de booster”, a explicat medicul militar într-o conferinţă de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *