Autoritățile române își exprimă înțelegerea față de durerea familiei de români din Leeds ai cărei copii au fost luați în plasament de statul britanic, dar consideră că motivele care au stat la baza luării acestei decizii sunt ”legale și îndreptățite”, transmite Rareș-Petru Achiriloaie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), prin intermediul unei postări făcute pe pagina instituției.
Președintele Protecției Copilului din România spune că ce s-a întâmplat la Leeds reprezintă un eveniment „trist și cu impact mare atât în comunitatea românească din teritoriu, cât și în societatea britanică”.
”Emoțiile au luat locul rațiunii și, purtați de intenții bune, oamenii au lăsat ca lucrurile să degenereze într-o situație care s-a transformat într-o revoltă
Înțelegem durerea familiei și dorința de a-și păstra copiii aproape. Multe lucruri ar fi putut să decurgă mai bine, de ambele părți, însă important este să găsim soluții pentru rezolvarea conflictului pe cale pașnică, cu înțelegere și calm. Înțelegem punctul de vedere al părinților, am înțeles că s-au simțit neputincioși, nedreptățiți și că au reacționat din teamă”, afirmă Rareș-Petru Achiriloaie, președintele ANPDCA.
Protecția Copilului din România consideră motivele colegilor britanici legale și îndreptățite
Pe de altă parte, președintele ANPDCA spune că autoritățile române înțeleg motivele pentru care autoritățile britanice luat decizia de a acționa în cazul din Leeds.
„Colegii noștri de la oficiul consular au discutat cu autoritățile britanice, am înțeles și motivele lor, legale și îndreptățite de altfel. Însă, am punctat că situația putea fi gestionată mai bine.
Reiterez faptul că violența nu este soluția în nicio situație pentru că la final vrem ca toată comunitatea românească să se simtă protejată, la fel cum își doresc și cetățenii britanici să se simtă în siguranță”, afirmă acesta.
Rareș-Petru Achiriloaie precizează că instituția pe care o conduce va continua să monitorizeze cazul și să implice „ori de câte ori va fi cazul, pentru a reprezenta drepturile copiilor românii”.
„În cazul acesta, punctual, urmează să facem demersuri concrete alături de Consulatul General al României la Manchester pentru identificarea celei mai bune variante pentru cei 4 copii, care în acest moment sunt în siguranță, împreună, în grija autorităților britanice”, a mai spus Președintele Protecției Copilului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News