Skip to content
București

Protest al muzeografilor la Muzeul Național de Istorie a României

Aproape 50 de muzeografi au protestat, sâmbătă, în fața Muzeului Naţional de Istorie a României, nemulţumiţi de legea salarizării unice, aflată în prezent la Senat.

Protestatarii au avut pancarte cu mesaje precum ”Exist! Muzeele nu sunt cultură de rangul trei”, ”Cercetare fără bilet de voie”, ”Ruşine! Vă bateţi joc de istorie”, ”35 de ani muzeograf – 1.350 pensie”, ”Respect pentru cercetare” şi ”Nu umiliţi pe cei ce deţin cheile istoriei”.

" "
" "

Aceștia au întocmit o listă de revendicări pe care o vor prezenta în fața sediului Ministerului Culturii asta după ce sindicatele din Bucureşti şi din ţară au transmis, deja, o scrisoare deschisă ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Vulpescu, prin care trag un semnal de alarmă şi o chemare la dialog.

Liderul protestatarilor, Decebal Vleja, preşedintele sindicatului MNIR, a enunţat revendicările protestatarilor.

Prima solicitare a muzeografilor este ralizarea unei grile de salarizare, care să aibă la bază o analiză corectă şi transparentă a situaţiei actuale din muzee. Ei doresc ca grilele aplicate pentru personalul din muzee să fie la egalitate cu cele aplicate pentru angajaţii din instituţiile de spectacole şi educaţie.

O altă revendicare o reprezintă renunţarea la diferenţele de salarizare existente între personalul angajat în muzeele naţionale şi restul instituţiilor muzeale din România. Distincţia aceasta este considerată de sindicalişti ca ”discriminatorie”.

O a treia revendicare este punerea în aplicare, de urgenţă, a măsurilor financiare reparatorii începând cu 1 iulie 2017. Această măsură ar avea drept efect stoparea exodului personalului de specialitate din muzee.

La Noaptea Muzeelor protestatarii vor expune pe panouri fluturaşii de salarii şi vor purta tricouri personalizate.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *