Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă, vineri, şi în judeţul Satu Mare, aproximativ 50 de utilaje fiind la Vama Halmeu, Autorităţile au creat o bandă specială pentru autoturismele şi camioanele care se întorc în Ucraina.
”Jandarmii sătmăreni, cu sprijinul colegilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca monitorizează activităţile de protest a transportatorilor şi fermierilor din judeţul Satu Mare. Jandarmii acţionează pentru siguranţa participanţilor, prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură antisocială, care ar putea tulbura desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă a acestei manifestaţii”, anunţă, vineri, Jandarmeria Satu Mare.
Sursa citată a precizat că se protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, la Vama Halmeu, unde sunt aproximativ 50 de utilaje. Deşi numărul protestatarilor este mai mic decât în zilele precedente, mulţi dintre manifestanţi şi-au lăsat în zonă vehiculele peste noapte şi au revenit.
Autorităţile anunţă că, pentru fluidizarea traficului în zonă, a fost creată bandă specială pentru maşinile şi camioanele care se întorc în Ucraina.
Citeşte mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News