Skip to content
Politică

Protest disperat în Parlament. Un deputat PNL face greva foamei

newsar.ro

Un deputatul PNL a anunțat că va recurge la un gest disperat, chiar  la începerea noii sesiuni parlamentare.

Mai exact, deputatul PNL de Alba Florin Roman a anunțat că va intra în greva foamei, în semn de protest pentru ca proiectele propuse de administrația locală din Alba Iulia pentru Centenarul Marii Uniri nu sunt finanțate și sunt ignorate de Guvern.

Roman dorește să își amplaseze un cort în care să stea în timpul nopții pe holul Parlamentului, în fața biroului președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

”În luna mai am intrat într-o formă de protest de grevă japoneză, am atras atenția asupra faptului că acest guvern antinațional și antiromânesc nu are absolut nimic pregătit în ceea ce privește organizarea Centenarului deși au existat declarații publice de susținere a monumentului Unirii de la Alba Iulia, totul a rămas la stadiul de povești. Prin urmare, am epuizat toate căile de dialog, s-au depus toate proiectele, am discutat de la prim-ministru până la toți cei care s-au perindat prin guvern ca miniștri, toată lumea ne-a dat asigurări că Centenarul va fi onorat așa cum se cuvine și la ora actuală nu avem niciun buget al centenarului, nu avem nici un calendar de evenimente, nu avem un răspuns clar privind finanțarea monumentului.
Intrarea în greva foamei este un gest extrem după șase luni de așteptare. Sper ca prin acest demers să îl trezesc și pe domnul Dragnea la realitate și să înțeleagă că mai important decât să voteze amendamentele la legea prin care dă minorității maghiare privilegii, e important să ne uităm spre centenarul Marii Uniri”, a declarat deputatul, marți, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1”.

”Mi-am informat și colegii. Foarte mulți mi-au cerut să renunț la această formă de protest. Le-am spus că nu renunț pentru că e vorba de o cauză în care cred, nici de corp, nici de bani și sunt dispus să merg până la capăt pentru această cauză.

Domnul Dragnea înțeleg că nu îmi dă voie cu cortul. O să stau și eu pe unde apuc, asta este”, a mai spus Florin Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *