PSnews

Ediția de București

PROTEST în Piaţa Victoriei faţă de referendumul pentru familie

Peste o sută de persoane protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii căsătoriei.

Protestul se desfăşoară sub sloganul „Iubirea nu se votează” şi este organizat de Asociaţia MozaiQ, care susţine drepturile persoanelor LGBT.

Oamenii au avut steaguri în culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBT, şi au cerut drepturile egale pentru toţi cetăţenii, îndemnând totodată boicotarea referendumului. Ei spun că nu pot legitima prin prezenţa la vot un demers antidemocratic care nu face decât să restrângă nişte drepturi, relatează news.ro.

„Noi am ieşit astăzi în stradă pentru a transmite un mesaj clar societăţii că drepturile omului nu se votează, nu se supun la vo şi prin urmare noi vom boicota referendumul pentru modificarea Constituţiei de săptămâna viitoare. Este extrem de important ca într-o democraţie, mai ales într-o democraţie europeană aşa cum este sau se vrea România, drepturile noastre să fie respectate, inclusiv ale noastre, din comunitate LGBT. Mai mult, trebuie să subliniem faptul că România este un stat laic, iar Biserica nu are ce căuta într-un stat laic să modifice calea unei ţări”, a declarat Vlad Viski, de la asociaţia MozaiQ, potrivit mediafax.ro.

La protestul care a adurat în jur de trei ore au participat aproximativ 150 de persoane. Oamenii au avut steaguri în culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBT, dar şi pancarte, cu mesaje pro LGBT şi împotriva referendumului, cerând drepturi egale pentru toţi cetăţenii şi, mai ales, neimplicarea Bisericii în politică.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi