Skip to content
Politică

Protest inedit al liderilor MP din Alba

Preşedintele organizaţiei Alba a Mişcării Populare (MP), deputatul Clement Negruţ, şi patru dintre candidaţii din judeţ ai partidului la alegerile locale s-au prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, cu foi albe lipite pe gură, în semn de protest faţă de aşa-numita ‘lege a defăimării’.

‘Mişcarea Populară protestează împotriva ‘legii defăimării’ a lui Liviu Dragnea. Am ales această metodă de protest pentru a ne arăta indignarea pentru această lege prin care PSD-ul, prin domnul Dragnea, încearcă să pună pumnul în gură celor care îşi doresc liberă exprimare pe reţelele de socializare, şi nu numai. E un prim pas spre dictatură, e un prim pas şi un semnal şi către dumneavoastră, cei din presă’, a susţinut deputatul Clement Negruţ.

Acesta a adăugat că MP se opune categoric ‘acestui demers al lui Liviu Dragnea şi al PSD-ului’, menţionând că ‘nu este pentru prima dată când PSD-ul încearcă să se opună libertăţii de exprimare a cetăţenilor’.

Negruţ a făcut aceste declaraţii în timp ce avea lipită foaia pe o jumătate de gură, ceea ce ar simboliza faptul că ‘nu a putut Dragnea să i-o închidă pe toată’.

Pe foile ţinute în mâini de către deputat şi candidaţii MP la alegerile locale din Blaj, Zlatna, Galda de Jos şi Lupşa se putea citi ‘Vrem libertate de exprimare’, ‘Nu ne băgaţi pumnul în gură’, ‘PSD vrea să tăcem’ şi ‘Nu Legii „Dragnea”‘.

Proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup a fost denumit „legea defăimării” pentru „a se încerca să se spună că este o lege negativă”, a declarat, miercuri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Membrii Comisiilor juridică şi pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor au dat marţi, în şedinţă comună, raport de admitere pentru proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, adoptând şi un amendament care vizează aplicarea unor sancţiuni contravenţionale pentru cei care discriminează persoane fizice între 1.000 şi 30.000 de lei, respectiv grupuri sociale, între 2.000 lei şi 100.000 de lei.

Raportul a fost adoptat cu majoritatea voturilor deputaţilor PSD, fără susţinerea UDMR şi PNL.

Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *