Protest spontan la CE Oltenia: Minerii au oprit activitatea după ce nu și-au mai primit bonurile de masă

CONSTRUCTIV.RO/ COMPLEX-OLTENIA
Sursă foto: constructiv.ro

Un protest spontan a izbucnit joi la Complexul Energetic Oltenia (CEO), unde sute de mineri au întrerupt activitatea în cariere, nemulțumiți că nu au mai primit bonurile de masă, potrivit Antena 3 CNN.

Situația este una gravă în exploatările miniere ale companiei. Liderul de sindicat Gabriel Căldărușe a declarat că activitatea este complet blocată, iar angajații care ar fi trebuit să intre în schimburi au refuzat să mai meargă la muncă și s-au adunat în fața sediului CEO din Târgu Jiu.

Aproximativ 300 de salariați protestează în prezent și au anunțat că vor intra în greva foamei, iar alți angajați sunt așteptați să sosească cu autocarele din mai multe puncte de lucru ale companiei.

Nemulțumirea principală o reprezintă eliminarea tichetelor de masă, în valoare de 36 de lei pe zi, ceea ce înseamnă aproape 700 de lei lunar. Pentru minerii care câștigă, în medie, între 3.000 și 4.000 de lei pe lună, această sumă este esențială pentru cheltuielile de bază, în special pentru hrană.

Încă de dimineață au existat blocaje în cariere, unde minerii au refuzat timp de două ore să înceapă lucrul, iar ulterior au decis oprirea totală a activității.

Termocentralele funcționează din stocuri

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a transmis, printr-un comunicat, că a semnat un memorandum prin care solicită exceptarea companiei de la prevederile legale care au dus la tăierea tichetelor de masă. Documentul a fost avizat de Ministerul Energiei, însă nu a primit acordul Ministerului Finanțelor.

Din cauza opririi producției de cărbune, termocentralele Turceni, Rovinari și Ișalnița funcționează în prezent doar cu combustibilul existent în depozite, fapt care poate pune presiune pe siguranța sistemului energetic național.

Minerii spun că nu vor relua activitatea și vor continua protestele până când problema tichetelor de masă va fi rezolvată.

Rol strategic pentru sistemul energetic

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a subliniat în această iarnă că centralele pe cărbune rămân esențiale în perioadele de vârf de consum. De altfel, Comisia Europeană a permis României să mențină aceste unități în funcțiune peste termenul inițial de închidere.

Guvernul își asumase în urmă cu cinci ani oprirea termocentralelor, fără a avea însă alternative complet funcționale. Fără acordul cu Comisia Europeană, România ar fi riscat penalități de aproape două miliarde de euro, iar prețul energiei electrice ar fi putut crește cu până la 30%.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: