Skip to content
Internațional

Protestatarii din Hong Kong blochează mai multe trenuri

Sute de protestatari din Hong Kong au blocat mai multe trenuri marţi dimineaţa, la ora de vârf, provocând haos pentru navetişti, aceasta fiind cea mai recentă campanie anti-guvern din fosta colonie britanică, scrie news.ro.

Ceea ce a început acum aproape trei luni ca un protest faţă de un proiect de lege privind extrădarea infractorilor în China s-a transformat într-o mişcare anti-guvern mai largă şi mai ales, una anti-Beijing.

Au avut loc proteste aproape zilnic, uneori neanunţate, care au perturbat activităţile companiilor, crescând presiunea asupra guvernului din Hong Kong şi asupra poliţiei, acuzată de mulţi de abuzuri în tentativele de a opri protestele.

Marţi, activiştii au blocat uşile trenurilor, forţând astfel sute de persoane să părăsească staţiile pentru a găsi alte căi de a ajunge la destinaţiile dorite.

Nu ştim cât vom sta aici, nu avem un lider, după cum puteţi vedea este vorba de o mişcare de masă acum”, a afirmat Sharon, o protestatară de 21 de ani care nu a dorit să îşi facă public numele întreg. „Nu este intenţia noastră să deranjăm oamenii, dar trebuie ca autorităţile să înţeleagă de ce protestăm. Vom continua cât este necesar”, a adăugat ea.

Alţii au scandat: „Eliberaţi Hong Kong” şi „Revoluţia Erei Noastre”.

Pe măsură ce trecea timpul, staţiile au devenit din ce în ce mai aglomerate în oraş, oamenii aşteptând să se urce în trenuri care aveau întârzieri masive, unele trenuri fiind anulate complet.

Operatorul de trenuri MTR Corp a făcut apel la oameni să caute alternative pentru transport iar televiziunea de stat RTHK a informat că Secretarul Transporturilor Frank Chan a cerut protestatarilor să nu mai vizeze o reţea de trenuri care este folosită de cinci milioane de persoane zilnic.

În Hong Kong, care a revenit sub autoritatea Chinei în 1997, are loc cea mai gravă criză politică din ultimii 20 de ani, în contextul unor proteste care au devenit din ce în ce mai violente în ultimele două luni.

China şi-a reafirmat luni susţinerea faţă de guvernul din Hong Kong condus de Carrie Lam dar şi faţă de poliţie, făcând apel la protestatari să renunţe la violenţă.

Duminică, mii de manifestanţi au ajuns în centrul Hong Kong-ului pentru a treia zi consecutivă de proteste.

Mai multe grupări de protestatari au ignorat interdicţia poliţiei şi au ieşit pe străzi în centrul Hong Kong-ului pentru a condamna comportamentul poliţiei faţă de manifestanţi, ocupând străzile şi punând baricade.

Unii demonstranţi au mers înspre biroul reprezentantului Beijingului în Hong Kong, care a fost vandalizat în timpul unor proteste de săptămâna trecută. Altă grupare a mers spre est, punând baricade într-un district de cumpărături şi înconjurând o secţie de poliţie. Unele magazine din zonă s-au închis, iar programul autobuzelor a fost suspendat.

De asemenea, în jur de 30.000 de protestatari au mărşăluit în Yuen Long sâmbătă după-amiaza, sfidând o interdicţie a poliţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *