Proteste în Bulgaria: A treia zi de manifestaţii împotriva tranziţiei energetice

Sursă foto: Freepik.com
Sursă foto: Freepik.com

Manifestanţi bulgari au continuat duminică acţiunile de blocare a unor principale artere rutiere, într-o acţiune de protest împotriva planurilor guvernului de la Sofia de a închide termocentralele pe cărbune pentru a se conforma exigenţelor europene privind tranziţia energetică, relatează agenţia DPA.

Protestatarii au blocat dSofiarumul E79 către Grecia, autostrada Trakia care duce spre Marea Neagră şi Istanbul, încă o şosea care leagă Bulgaria de la est la vest, precum şi o trecătoare prin Munţii Balcani, oprind astfel traficul către Grecia şi Turcia şi provocând ambuteiaje.

Guvernul de la Sofia s-a angajat să închidă până în anul 2038 termocentralele şi minele de cărbune. Protestatarii, lucrători în aceste sectoare, sunt de acord cu data, nu însă şi cu modul în care ar urma să fie implementată tranziţia către energii mai curate.

În pofida manifestaţiilor, intrate duminică în a treia zi, premierul bulgar pro-european Nikolai Denkov a aprobat vineri planurile de închidere a trei zone miniere, pentru a nu pierde fonduri europene de peste două miliarde de euro.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: