Proteste la mai multe penitenciare din țară. ANP: Există deschidere către dialog

Sursă foto: Pexels

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, miercuri, că a adoptat o serie de măsuri menite să asigure continuitatea activităţilor pe linia siguranţei locului de deţinere, în contextul protestelor desfăşurare în mai multe penitenciare din ţară.

„Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a luat act de acţiunile de protest ale organizaţiilor sindicale din penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa – Poarta Albă şi Tg. Jiu, cu care, de altfel, se află într-un dialog permanent. În consecinţă, mesajul transmis echipelor de management ale unităţilor penitenciare este unul ce priveşte deschiderea către dialog şi comunicare în raport cu acei colegi care protestează şi adoptarea unor măsuri menite să asigure continuitatea activităţilor pe linia siguranţei locului de deţinere, acordarea drepturilor persoanelor private de libertate şi preîntâmpinarea unor evenimente negative”, se precizează într-un comunicat al ANP.

Potrivit sursei citate, măsurile respective au vizat planificarea judicioasă şi eficientă a personalului avut la dispoziţie, astfel încât să nu fie afectat gradul de siguranţă a misiunilor de pază, escortare şi supraveghere, şi nici acordarea drepturilor persoanelor private de libertate şi asigurarea unor canale eficiente de comunicare cu organele judiciare deservite şi informarea acestora cu privire la imposibilitatea prezentării sau prezentarea cu întârziere a persoanelor private de libertate, dacă acest lucru se impune.

De asemenea, programarea membrilor de familie sau aparţinătorilor persoanelor private de libertate în vederea acordării vizitelor se va realiza începând cu ora 10,00 şi asigurarea unei rezerve de personal pentru a putea acţiona în situaţii deosebite s-au mai numărat printre măsurile dispuse de conducerea Administraţiei.

„Cu toate că acţiunile de protest vor îngreuna considerabil activităţile curente, deficitul de personal fiind semnificativ în toate unităţile, asigurăm opinia publică de faptul că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod, principiu la care aderă atât echipele manageriale, cât şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale”, precizează ANP.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: