Protestele la adresa raidurilor privind imigraţia şi a deportărilor în masă au cuprins mai multe oraşe din SUA după ce Garda Naţională a fost desfăşurată în Los Angeles, anunţă BBC, preluată de News.ro. Preşedintele Donald Trump a autorizat desfăşurarea a încă 2.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale în cursul zilei de marţi. Oamenii s-au adunat pentru marşuri în locuri din Tampa, Florida, Boston, Massachusetts şi Houston, Texas.
În Austin, o mulţime numeroasă de peste 100 de persoane a mărşăluit până la clădirea federală JJ Pickle, care este folosită ca unitate ICE. Aceştia au purtat pancarte, steaguri şi au scandat sloganuri de genul „fără ICE” în timpul unei confruntări cu poliţia.
Au existat unele rapoarte de vandalism atunci când mulţimea a ajuns la clădirea federală. Poliţia din Austin a declarat o adunare ilegală şi le-a spus protestatarilor că vor fi arestaţi sau vor fi supuşi unor „agenţi chimici” dacă nu pleacă. Ulterior, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.
În Dallas, un grup estimat la 400 de persoane s-a adunat la Margaret Hunt Hill Bridge, fiind în mare parte o mulţime paşnică, potrivit Dallas Morning News.
În Los Angeles, poliția a declarat centrul orașului zonă de adunare ilegală și a ordonat protestatarilor să plece acasă, relatează Reuters.
Oficialii din California au criticat trimiterea în oraș a trupelor Gărzii Naționale de către Casa Albă, afirmând că acestea nu erau necesare și nu au făcut decât să agraveze situația.
JD Vance spune că Trump nu va da înapoi
Într-o postare pe X, vicepreşedintele american JD Vance îşi exprimă clar poziţia cu privire la desfăşurarea de trupe pentru a reprima protestele. „Această Administraţie nu va fi intimidată de anarhie”, spune Vance. „Preşedintele Trump nu va da înapoi”. Donald Trump a autorizat desfăşurarea a încă 2.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale.
Mesajul său vine în contextul în care guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a dat în judecată administraţia Trump în legătură cu trupele.
Purtătorul de cuvânt principal al Pentagonului, Sean Parnell, a confirmat că încă 2.000 de membri ai Gărzii Naţionale au fost trimiși spre Los Angeles.
„La ordinul preşedintelui, Departamentul Apărării mobilizează încă 2.000 de membri ai Gărzii Naţionale din California care vor fi chemaţi în serviciul federal pentru a sprijini ICE (şi) pentru a permite ofiţerilor federali de aplicare a legii să îşi îndeplinească sarcinile în siguranţă”, a declarat Parnell.
Primarul oraşului Los Angeles, Karen Bass, a acuzat Administrația Trump că a sporit tensiunile prin trimiterea Gărzii. De asemenea, ea a condamnat episoadele violente de la proteste după ce unii participanți au incendiat mașini și au aruncat cu sticle în poliție
„Nu vreau ca oamenii să cadă în haosul care cred că este creat de administrație în mod complet inutil”, a declarat Bass într-o conferință de presă.
„Orașul este folosit pentru un experiment”
Bass spune că oraşul este „folosit pentru un experiment” de către guvernul federal, care aduce Garda Naţională şi puşcaşii marini pentru a contracara protestele împotriva imigraţiei, relatează CNN.
Ea a spus că, atunci când administraţia Trump a venit la putere, a planificat să se concentreze pe infractori pentru aplicarea legii privind imigraţia, dar că aceasta nu este realitatea celor care sunt afectaţi.
”Aceştia nu sunt oamenii despre care ni s-a spus că vor fi reţinuţi şi mă face să simt că oraşul nostru este, de fapt, un test”, a spus ea.
„Un caz test pentru ceea ce se întâmplă atunci când guvernul federal intervine şi ia autoritatea de la stat sau de la guvernul local.”, a adăugat oficialul.
Haosul din jurul protestelor continue din Los Angeles a fost creat de administraţia Trump, a declarat primarul oraşului Los Angeles, Karen Bass, în timpul unei conferinţe de presă luni.
Protestele din Los Angeles şi din împrejurimi au izbucnit vineri după ce agenţii federali de imigrare au arestat cel puţin 44 de persoane. Arestările intervin în contextul represiunii lui Trump asupra imigraţiei, care a implicat valuri de raiduri şi deportări în întreaga ţară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News