PS News la Strasbourg. „Relațiile comerciale dintre UE și SUA rămân tensionate!”. Ce „oportunitate” a pierdut România

Foto: AI

Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite rămân tensionate, însă menținerea și consolidarea parteneriatului strategic transatlantic reprezintă o necesitate atât pentru Europa, cât și pentru SUA, a declarat europarlamentarul AUR Georgiana Teodorescu, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii Puterea Știrilor, transmisă din Parlamentul European de la Strasbourg.

„Relațiile dintre SUA și UE sunt destul de tensionate în continuare. Noi ne dorim să se relaxeze lucrurile și să intrăm într-o normalitate, într-o relație cât se poate de funcțională, pentru că avem nevoie să menținem acest parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Nu este doar un parteneriat strategic pe zona militară, aferent NATO. Vorbim și de un parteneriat strategic economic cu SUA. A fost întotdeauna un partener al Europei și trebuie să rămână așa. Parteneriat nu trebuie să însemne obediență economică. În orice parteneriat și în orice relație comercială trebuie să existe corectitudine și toate părțile să câștige ceva. Tocmai de aici au existat și neînțelegeri. Pot exista conflicte între mari lideri politici, cauzate de orgolii sau de interese, dar acestea nu trebuie să afecteze relația strategică dintre cele două spații. În mod normal, nu ar trebui să existe tarife reciproce, cel puțin pentru marea majoritate a bunurilor, între Uniunea Europeană și SUA. Asta ne dorim, să nu avem tarife. Iar acolo unde există, să existe totuși reciprocitate și corectitudine”, a spus aceasta.

Europarlamentarul AUR consideră că o poziționare ostilă a Uniunii Europene față de administrația americană ar reprezenta o eroare strategică.

„Cred că ar fi o mare greșeală din partea Uniunii Europene să se poziționeze ferm contra Statelor Unite ale Americii. Indiferent dacă îi place sau nu doamnei Ursula von der Leyen de președintele Donald Trump, atunci când vorbim despre parteneriatul UE-SUA nu vorbim despre un parteneriat Ursula von der Leyen – Donald Trump. Vorbim despre parteneriatul dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, care trebuie să rămână solid indiferent cine se află la conducerea acestor entități. Cred că trebuie mai multă diplomație. Cred că trebuie mai multă prietenie, dacă vreți. Anumite rezoluții adoptate în Parlamentul European, prin care președintele Trump și leadership-ul american au fost atacați, nu cred că au ajutat. Nu cred că astfel de rezoluții fac bine relațiilor transatlantice. Mai bine te așezi la masă și negociezi. Discuți și încerci să vezi care este problema din spatele problemei pe care celălalt ți-o afișează. De multe ori am văzut că atitudinea președintelui Trump este aceea de a anunța tarife atunci când, în realitate, este nemulțumit de altceva. Hai să discutăm adevărata problemă. Hai să vedem ce ne supără, ce ne deranjează și cum putem să facem să le fie bine și americanilor, dar și europenilor”, a explicat eurodeputatul.

„Cetățenii noștri sunt serioși și merită acces în programul Visa Waiver!”

Discuția a ajuns și la poziția României în relația cu Statele Unite, în contextul în care țara noastră este unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai Washingtonului în regiune. Georgiana Teodorescu a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care autoritățile române valorifică această relație în negocierile cu administrația americană.

„Aveți idee dacă România a cerut oficial, ca urmare a sprijinului pe care l-a acordat Statelor Unite, includerea României în programul Visa Waiver? Este o întrebare la care eu nu cunosc răspunsul. Când stai la masă cu un om de afaceri, negociezi. Diplomația este, într-un fel, o afacere făcută cu mult mai multă eleganță și responsabilitate. Cred că era un moment în care se putea menționa și acest lucru. Noi suntem parteneri de încredere ai Statelor Unite. Am fost întotdeauna parteneri de încredere. Suntem membri NATO foarte serioși și nu am făcut niciun pas înapoi atunci când a fost nevoie de noi. Pentru că am demonstrat că suntem un partener serios, înseamnă că și cetățenii noștri sunt serioși și merită acces în programul Visa Waiver. Nu trebuie tratați ca fiind neserioși sau ca un potențial risc pentru Statele Unite. Situația ar trebui reanalizată”, a concluzionat Georgiana Teodorescu.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: