Skip to content
Politică

PSD a învins justiția și fără OUG. Cum? Legal și constituțional

Forumul Judecatorilor Justitie

Deciziile Curții Constituționale nu mai surprind pe nimeni de când PSD a învățat s-o folosească în interes personal. Este absurd și amuzant că tocmai politicienii certați cu legea ajung să aibă de fiecare dată victorii la CCR.

Numai că judecătorii CCR s-au pronunțat astăzi în vederea existenței unui conflict juridic între Ministerul Public și Parlament, iar pe de altă parte între Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, în urma încheierii protocoalelor din 2009 și 2016, acuzând Parlamentul că nu și-a exercitat controlul parlamentar asupra SRI. De asemenea, ei au vorbit despre modul în care au fost strânse probele, nu despre constituționalitatea protocoalelor.  

Fără motivarea CCR, nimeni nu știe în ce direcție se vor îndrepta dosarele. Acum tot greul cade în responsabilitatea instanțelor de judecată, care deja supuse la numeroase presiuni din partea tuturor actorilor din societate, vor trebui să stabilească dacă probele din dosarele aflate în curs au fost instrumentate de altcineva în afară de procurori (adică de ofițeri SRI). În cazul în care vor constata asta (deși pare un proces foarte complicat), probele pot fi anulate. Trebuie să mai reamintim și faptul că în 2016, CCR a luat decizia ca SRI să nu mai facă supraveghere tehnică în dosarele procurorilor, existând deja de atunci avertismentul că o colaborare prea strânsă SRI-Parchet riscă să încalce Constituția. Motivarea Curții probabil o să ne spună că protocoalele sunt neconstituționale, fiind cunoscut faptul că nu a existat bază legală.

Lovitura PSD-ului nu este decizia CCR. Ar fi absurd să credem că CCR nu respectă Constituția, ar fi o greșeală de subestimare. Pesediștii au pornit acest război atunci când au făcut publice protocoalele de colaborare, despre a căror existență știau încă din 2009. De ce tocmai în ultimii ani au ieșit la atac?

PSD a sperat că va reuși să scape de dosarele penale și că o să-și elibereze baronii din mâinile procurorilor, dar au schimbat strategia și au încercat să desființeze dosarele din instanță, găsind punctul vulnerabil. În timp ce oamenii stăteau în stradă și așteptau ordonanța pentru amnistie și grațiere, PSD a făcut jocurile atacând chiar justiția pe cale legală și constituțională. Decizia CCR de miercuri poate fi o eliberare a baronilor pesediști judecați la Înalta Curte de Casație și Justiție pe baza probelor strânse de SRI pe mandate de supraveghere tehnică.

Singurul mare perdant al acestei decizii este Liviu Dragnea. În dosarele lui, SRI nu a oferit probe pentru trimiterea în judecată. Președintele PSD spera că CCR va decide neconstituționale toate probele strânse de procurori cu ajutorul SRI. Însă Sebastian Ghiță, Radu Mazăre sau Nicușor Constantinescu sunt nume importante care au șanse să scape de condamnări definitive. Situația este tragică pentru că de această decizie vor profita și alți infractori, precum cei acuzați pentru trafic de droguri sau de persoane, prinși cu ajutorul SRI. Numai că nimeni nu știe cum să profite, momentan, și niciun magistrat nu știe cum să își protejeze dosarele, momentan.

Instanțele de judecată vor fi îngropate în dosare, magistrații nu vor mai reuși să facă față numărului mare de procese. Pe de o parte, vor trebui să decidă urgent ce se va întâmpla cu fiecare dosar în care s-au strâns probe cu ajutorul SRI pe baza protocoalelor de colaborare. Pe de altă parte, vor trebui să rejudece dosarul. Oricâtă ambiție vor avea pentru a combate corupția, această decizie a CCR îi blochează pe magistrați în instanțele de judecată, încât într-un final mulți vor renunța mai ușor.

Ceea ce urmărește PSD e tocmai să izoleze magistrații, chiar și fără OUG pe justiție. Totuși, ministrul Toader a anunțat că Guvernul sau Parlamentul vor „îndrepta abuzurile”. Regimul Dragnea ne amintește de regimul Adrian Năstase. Dragnea a anunțat inclusiv că vor urma modificări privind legislația serviciilor secrete, spunând că nu mai vrea ca acestea să influențeze justiția și Parlamentul. De altfel, o reformă a SRI ar fi necesară după ce în ultimii ani au fost mai multe scandaluri, numai că venind din partea PSD, vor încerca să supună serviciile de informații intereselor personale. Iar Comisia SRI din Parlament, așa cum a arătat și CCR, este inutilă.

PSD nu mai are nevoie de OUG pe amnistie și grațiere. Sunt aproape de victorie. După toate aceste lovituri, procurorii deja nu mai au curaj să atace cu dosare așa cum o făceau în trecut. Vor fi evident mai puține dosare, însă aceste noi dosare pot fi mult mai periculoase decât cele din trecut, pentru că vor rezista în instanță. Dragnea va folosi de acum Inspecția Judiciară pentru a speria orice magistrat curajos. Numai că în România anului 2019 procurorii au o altă imagine și o altă susținere în societate, comparativ cu anii 2000-2004. Visul pesedist e acela de a-i cumpăra pe magistrați, dar nu toți magistrații au un preț și nu toți aleg să fie murdăriți politic, așa cum sunt unii din prezent și din trecut.

Cert este că dosarele nu sunt compromise din vina CCR. Nu judecătorii Curții Constituționale anulează aceste dosare, ci chiar procurorii care au ales să folosească probele strânse pe niște protocoale situate la limita sau dincolo de Constituție. PSD a profitat tocmai de această vulnerabilitate și ceea ce ne arată pesediștii (nu doar Dragnea) e următorul lucru: dacă vrem să-i învingem trebuie să respectăm legea, mai ales atunci când ieșim în stradă și cerem să fie aplicată legea. Încălcarea legii pentru a prinde infractori nu e justiție, ci doar o altă infracțiune, ne va spune CCR în motivare. Și poate cineva s-o contrazică?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *