Skip to content
Politică

PSD ar vrea să reducă TVA-ul la alimentele de bază la 5%: ”Este posibil cu aplicare de la 1 februarie”

Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Antena 3, despre o posibilă reducere a TVA şi la alimente, că ”poate 5% este posibil, ca şi pentru energie şi gaze, cu aplicare de la 1 februarie” şi a precizat că ”o plafonare a preţului la alimentele de baza e mai corectă în această perioadă, categoric limitativ”.

”Cred că ştim că există un TVA redus la alimente de 9%, poate 5% este posibil, ca şi pentru energie şi gaze, cu aplicare de la 1 februarie”, a afirmat preşedintele PSD.

Ciolacu a mai arătat că o altă măsură poate fi o plafonare a preţului la alimentele de bază, despre vcare a arătat că ”e mai corectă în această perioada, categoric limitativ.

”Există şi un acord european pe fiscalitate care interzice TVA 0%”, a menţionat Ciolacu.

Pe de altă parte, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat că nu s-a discutat în Guvern eliminarea TVA-ului pentru alimentele de bază, această ipoteză fiind lansată de Antena 3. Acesta a precizat că o astfel de măsură ar însemna declanșarea procedurilor de infringement, pentru că încalcă directivele UE:

„Nu am avut o discuție în Guvern legată de TVA zero la alimentele de bază. Este o măsură care, cel puțin la momentul ăsta, contravine Directivei privind TVA. O să putem discuta orice, dar să ai o reglementare care contravine unei directive, asta înseamnă infringement.

Există oricând instrumentul de a plafona prețul și de a interveni în piață la modul acesta, ceea ce nu e tomai ideea unei piețe libere ceea ce ar duce în condițiile de piață actuale,  cu prețuri crescute la energie la dispariția unor produse de pe raft.În momentul în care prețul cu care produci este mai mare decât prețul cu care poți să vinzi, evident nu vei mai avea niciun feld e motivație să produci produsul respectiv”,  a spus joi ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *