Skip to content
Politică

PSD cere în coaliţie introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie 2023: S-ar ajunge la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut

Inquam Photos / Octav Ganea

PSD va susţine în Coaliţia de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an prevederile directivei europene adoptate recent de Parlamentul European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană, astfel încât acestea să se aplice de la 1 ianuarie 2023, anunţă formaţiunea într-un comunicat oficial. Social-democraţii afirmă că această măsură ar conduce la o creştere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, aşa cum a propus recent PSD, pe baza datelor economice existente din România.

Potrivit PSD, introducerea în România a mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creştere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, aşa cum a propus recent PSD pe baza datelor economice existente din România.

Astfel, Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextului social existent, spun social-democraţii.

”De altfel, şi deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanţii Comisiei Europene au atestat justeţea propunerilor promovate de PSD în acest domeniu, precum plafonarea preţurilor şi introducerea unei contribuţii de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic”, mai arată PSD în comunicat.

”Conform Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale „în raport cu nivelul general al salariilor brute de 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut. Termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022”, menţionează PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *