PSD cere partidelor să se opună proiectului de buget al UE pentru agricultură

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

PSD cere tuturor partidelor, inclusiv celor din Opoziţie, să se opună proiectului de buget al Comisiei Europene alocat agriculturii. „PSD face un apel la toate forțele politice pentru apărarea interesului național și al agriculturii românești în legătură cu proiectul președinției Comisiei Europene privind Bugetul Uniunii Europene 2028-2034. PSD consideră că adoptarea în forma actuală a viitorului buget al Uniunii Europene ar afecta substanțial agricultura românească, iar gravitatea situației nu lasă loc de dispute politice interne pe acest subiect”, se arată într+un comunicat emis vineri de PSD. 

„România trebuie să își stabilească o poziție unitară și fermă, care să fie apărată cu demnitate de toți reprezentanții țării noastre la nivel european, indiferent de instituțiile în care activează și indiferent de orientarea sau apartenența lor politică. Astfel, se impune o dezbatere constructivă între toate forțele politice, în coordonarea Președintelui României care are un rol esențial la votul final din Consiliul European pentru aprobarea viitorului buget al Uniunii.

Principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt următoarele:

1)​ Constituirea unui fond comun pentru asigurarea finanțării politicilor UE, inclusiv pentru agricultură, cu o condiționare a acordării fondurilor de îndeplinirea anumitor jaloane. O astfel de abordare ar crea o incertitudine majoră asupra finanțării agriculturii din România. Fermierii ar putea pierde fonduri semnificative din motive pur birocratice sau din cauza neîndeplinirii unor jaloane din alte sectoare de activitate. Politica agricolă comună trebuie finanțată separat! Hrana și securitatea alimentară nu pot fi condiționate! De altfel, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a purtat deja discuții cu omologii săi din mai multe state europene, majoritatea respingând această abordare din proiectul viitorul buget.

2) ​Plafonarea subvenției pe beneficiar, indiferent de suprafața lucrată. O astfel de prevedere ar reduce fondurile europene disponibile pentru fermierii noștri și ar determina o divizare artificială și ineficientă a suprafețelor agricole. România s-a opus de fiecare dată când s-a mai încercat o astfel de plafonare!

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: