Skip to content
Politică

PSD: Cu USR la guvernare, aflăm că autostrăzile vor apărea după 2024. Drulă se dovedeşte că era Sculă pe Basculă doar din vorbe

Inquam Photos / Octav Ganea

Social-democraţii au afirmat că acum, că USR este la guvernare, lumea află că autostrăzile vor apărea în România după anul 2024 şi că şefa Companiei de Autostrăzi anunţă că abia peste trei ani ar putea începe execuţia autostrăzii Comarnic-Braşov. „Azi, măreţul profesionist Drulă se dovedeşte că era Sculă pe Basculă doar din vorbe. În fapte, USR a pus la Transporturi o simplă Pendulă, capabilă să ne spună ora exactă la autostrăzi doar din 4 în 4 ani!”, mai arată postarea PSD.

„Cu USR la guvernare, aflăm că autostrăzile vor apărea după 2024! Din Opoziţie, useriştii criticau la foc automat ritmul lent din construcţia de autostrăzi dând iluzia că, dacă ar administra ei situaţia, totul s-ar petrece cu viteza luminii!

Azi, cu USR la comanda ministerului Transporturilor, şefa Companiei de Autostrăzi ne anunţă sec că abia peste trei ani ar putea începe execuţia autostrăzii Comarnic-Braşov! Despre terminarea lucrării, evident, nu poate spune nimic, iar ministrul Drulă tace solemn.

E mult mai simplu să te dai mare în Opoziţie, râzând să vezi statul blocat atât în licitaţii publice, cât şi în a proteja popândăii, urşii, liliecii sau gândacul-croitor!

Azi, măreţul profesionist Drulă se dovedeşte că era Sculă pe Basculă doar din vorbe. În fapte, USR a pus la Transporturi o simplă Pendulă, capabilă să ne spună ora exactă la autostrăzi doar din 4 în 4 ani!”, potrivit postării de marţi pe pagina de Facebook a PSD.

Directoarea generală a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Mariana Ioniţă a explicat, la Digi 24, că este analizată în momentul de faţă oferta depusă pentru revizuirea studiului de fezabilitate a proiectului Autostrăzii Ploieşti-Braşov. Ea a adăugat că nu crede că va fi o execuţie a acesteia mai devreme de trei ani.

La audierea în Parlament, pe 23 decembrie, Cătălin Drulă a declarat că este o prioritate pentru el construirea autostrăzii Comarnic – Braşov. Acesta a adăugat că nu este o problemă de finanţare privind această autostradă, ci sunt nişte proceduri care sunt în curs de revizuire, studii de fezabilitate.

„E absolut necesar să fie construită această autostradă. Problema cu foarte multe dintre aceste subiecte dureroase este că, dacă ne uităm în urmă 5, 10 sau 15 ani eram în acelaşi loc. Adică nu s-a întâmplat ceva între timp. Pentru a realiza autostrada Comarnic-Braşov avem nevoie de un proiect solid la bază. În momentul de faţă avem un studiu, care e la nivelul de studiu de fezabilitate. Nişte planşe cu alte cuvinte. Avem nevoie de studii geotehnice, de proiectul solid cu viaductele, cu tunelurile ca să o putem scoate la licitaţie. Fonduri europene există. Nu e o problemă de finanţare în momentul de faţă. E o prioritate pentru mine. Sunt nişte proceduri care sunt în curs de revizuire, studii de fezabilitate. Nu mi-a plăcut că a fost depusă o singură ofertă. Dacă avem licitaţii care au o singură ofertă, de obicei înseamnă că nu a fost făcută bine acea licitaţie şi firmele private nu riscă să intre în ea”, a afirmat Cătălin Drulă, ntrebat când va fi finalizată autostrada Comarnic-Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *