Skip to content
Puterea Știrilor Video

PSD, după epoca Liviu Dragnea. Social-democratul Lavinia Craioveanu: E un partid mai deschis acum, în care deciziile se iau în mod democratic

INQUAM/Octav Ganea

Invitată în studioul ”Puterea Știrilor”, Lavinia Craioveanu, senator PSD, a răspuns la întrebarea „cum arată PSD după încarcerarea lui Liviu Dragnea, fostul lider al partidului?”.

Social-democratul a precizat că PSD este acum un partid mai deschis, în care deciziile se iau în mod democratic.

PSD este un partid foarte mare și este un partid foarte puternic. Președintele Liviu Dragnea și-a adus o contribuție foarte mare și la programul de guvernare, la rezultatele pe care noi le-am obținut și la multe lucruri pe care noi le-am realizat. Ca orice om, are minusurile sale. Nu îmi permit eu să comentez o decizie a unei instanțe. Ispășește o pedeapsă pentru acele angajări fictive, dar nu pot nici să nu îmi pun întrebarea de ce Franța susține candidatura unui viitor comisar european care este acuzat de aceleași lucruri(…).

PSD este un partid mai deschis, poate, în care deciziile se iau în mod democratic și în care, de exemplu, ne-am ales prin vot secret și au fost mult mai multe candidaturi depuse la funcțiile din Biroul Permanent al Senatului. A fost și o reașezare a funcțiilor acolo și eu cred că meritocrația și oamenii care sunt cei mai buni acolo au primit și încrederea noastră ca să ne reprezinte acolo la prezidiul Senatului sau în Biroul Permanent”, a declarat Lavinia Craioveanu, la Puterea Știrilor.

Amintim că Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 27 mai, când a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunțat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene.

DNA preciza că dosarul s-a constituit în urmă unei sesizări a OLAF. Procurorii spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțional organizat „care acționează și în prezent”, format din funcționari ai instituțiilor din administrația publică și oameni de afaceri. DNA menționa că acest grup infracțional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donații ale membrilor.

În luna martie, Secția pentru anchetarea magistraților, condusă de Adina Florea, propusă de Tudorel Toader la șefia DNA și refuzată de președintele Iohannis, a transmis către DNA patru cereri de preluare a dosarului Tel Drum, motivând că în această cauză sunt vizați și magistrați. Fostul procuror general Augustin Lazăr a decis ca dosarul Tel Drum să fie instrumentat în continuare de Direcția Națională Anticorupție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *