Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că celor care nu au fost în stare să semneze un contract pe PNRR din 2021 până la jumătatea anului 2025, trebuie să le fie eliminate investițiile.
„Dacă patru ani de zile n-ai fost în stare să-ți semnezi un contract, de când s-a aprobat PNRR-ul, din 2021 până acum la jumătatea anului 2025, cum să mai credem că se poate într-un an să și semnezi contractul și să și finalizezi acea investiție? Aici, toată lumea este de acord. Nu avem nuanțe. Acele investiții trebuie să fie eliminate”, spune Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.
Acesta a spus că dacă PNRR a fost aprobat cu o valoare totală inițială în jur de 28 de miliarde de euro, investițiile care țin de PNRR acum -, nu doar investiții, este în sumă totală de 48 de miliarde de euro.
„Între timp s-a redus PNRR-ul, din cât am înțeles de la domnul Pîslaru, cu vreo 6-7 miliarde de lei. Deci avem suma totală de PNRR de 21 de miliarde euro, iar suma totală a proiectelor este de 48 de miliarde. Este clar că avem o diferență de 27 de miliarde care în acest moment, dacă nu facem reglementări, dacă nu facem prioritizări, toate apasă pe bugetul de stat. Și atunci, în aceste 48 de miliarde de euro intră și valoarea proiectelor care nu au deja contracte semnate. De asemenea, trebuie prioritizare pe proiectele care au deja contracte semnate și transparentizarea deciziei. Și vă spun ce au reclamat colegii mei: este aproape imposibil la câteva mii de proiecte în perioada următoare să vii pentru fiecare în parte cu memorandum în guvern”, a mai spus Grindeanu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News