PSD explică blocajul negocierilor pe măsurile fiscale. Cu ce nu sunt de acord social-democrații

Sursa foto: Captura Video/ Youtube - RFI România

PSD este în dezacord ‘complet’ cu ideea vânzării de pachete de acțiuni ale companiilor de stat profitabile, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole, menționând că acest subiect reprezintă unul dintre blocajele din negocierile privind măsurile de guvernare.

Manole a precizat, la Parlament, că, în continuare, toate variantele sunt pe masă, iar social-democrații nu au luat încă decizia dacă vor intra sau nu la guvernare. Întrebat când va lua PSD decizia dacă intra sau nu la guvernare, Manole a răspuns:

‘Decizia va fi luată în urma unui referendum intern pe care îl vom declanșa după ce negocierile tehnice vor fi finalizate și când vor începe negocierile politice, conform Constituției, cu convocări la Cotroceni și toată procedura’.

‘Referendumul a fost anunțat de acum câteva săptămâni, dar întotdeauna anunțul nostru a fost că vom face acel referendum când vom avea cu ce să-i informăm pe membrii Partidului Social Democrat, adică atunci când vom avea suficient de multe concluzii, astfel încât decizia aceea să se ia în cunoștință de cauză’, a adăugat Manole.

Întrebat dacă rotativa guvernamentală este o condiție fără de care PSD nu intră la guvernare, el a menționat că ‘toate variantele sunt pe masă’.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: