Skip to content
Politică

PSD, greşeală strategică internă uriaşă

În urmă cu câteva zile, Guvernul PSD a decis să numeaască un personaj extrem de controversat în funcţia de prefect al Iaşiului, funcţie cheie în prag de campanie electorală având în vedere că prefectul este cel care organizează alegerile prezidenţiale din acest an.

Personajul este atât de controversat, încât nici măcar psd-iştii nu prea par dispuşi să îl accepte pe acesta în noua ipostază. Primarul Iaşiului, Gheorghe Nechită, unul din baronii importanţi ai PSD, pare să fie primul care a răbufnit împotriva deciziei luate de Ponta & CO de a îl impune pe un fost liberal, care apoi a devenit om de bază în partidul lui Băsescu, iar începând cu 2013 este membru PSD. Acum pare să îşi fi primit tainul politic, ceea ce ar fi urmărit de fapt încă de la venirea în PSD: este delegat să îi organizeze alegerile prezidenţiale lui Ponta în judeţul Iaşi. Misiune nobilă, ar spune unii. Portiţă şi o uriaşă oportunitate de avansare în ierarhia PSD, ar spune alţii.

Nechită invocă faptul că Dan Cârlan este cel care, prin 2004, i-ar fi hărţuit prin tot felul de controale dirijate de liderii alianţei Dreptate şi Adevăr (PNL-PD), iar impunerea acestuia în fruntea prefecturii Iaşiului afecteaza negativ imaginea partidului si poate influenta scorul la alegerile prezidentiale, la nivelul acestui judeţ.

Dan Cârlan este personaj necunoscut publicului larg, dar care dovedeşte că ştie să acţioneze precum un cameleon politic. Acesta a fost senator al Partidului Democrat, în perioada 2000-2004, când partidul era condus de Traian Băsescu, apoi în perioada 2010-2012 a fost şeful de cabinet al lui Maricel Popa, unul din adversarii indirecţi ai lui Viorel Hrebenciuc. Cârlan a mai fost şi un adevărat candidat de carieră: a intrat în cursa pentru Primăria Iaşiului în trei ocazii, 1996, 2000 şi 2004, apoi în 2008 a vizat un post de deputat, dar a pierdut alegerile. Cârlan este cunoscut drept unul din abonaţii la posturi „gras” remunerate în diferite consilii de administratie, sau in pozitii de director general in tot felul de deconcentrate sau institutii ascunse de ochii publicului larg. Din septembrie 2010 şi până în iunie 2012, a fost director general al Autorităţii pentru Inundaţii. Ulterior, Cârlan a ocupat funcţia de director de cabinet al secretarului de stat Maricel Popa (aprilie 2013 – aprilie 2014). Pe parcursul anului 2013, Cârlan s-a aflat în conducerea a cinci companii de stat (membru CA, AGA sau administrator special). Potrivit declaraţiei de avere, el a încasat lunar, în medie, peste 4.300 euro.

Acum, în prag de campanie electorală, Dan Cârlan a decis să se „sacrifice” financiar şi a decis să renunţe la salariile uriaşe din cadrul companiilor de stat şi a decis că este mai oportun să fie prefect, deşi această schimbare va însemna o reducere drastică a veniturilor lunare. Poziţia de prefect îi va asigura acestuia puţin peste 1.000 de euro. Dar până la urmă, are o misiune nobilă: buna desfăşurare a alegerilor prezidenţiale din acest an. Apoi poate se reorientează şi revine în cadrul managemenetul cine ştie cui companie de stat. Cert e că viitorul sună bine, dacă PSD câştigă alegerile prezidenţiale.

De menţionat ar fi că influenta şi greutatea pe care baronul PSD al Iaşiului, Gheorghe Nechita, şi opoziţia acestuia la numirea lui Cârlân ne indică faptul că există premisele unui conflict major la vârful PSD. Este interesant de urmărit cum va evolua situţia din PSD Iaşi şi care va fi impactul acestui război la vârful PSD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *