Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a declarat, miercuri, că liderul AUR, George Simion, care a afirmat că “PSD are întotdeauna ocazia să se reîntoarcă către poporul român acceptând o guvernare în care îl are ca prim ministru pe Călin Georgescu”, nu poate vorbi în numele poporului. ”Poporul s-a exprimat la vot”, a transmis Simionis.
”Domnul Simion nu poate vorbi în numele poporului în niciun fel. S-a văzut asta şi la alegerile pe care le-a pierdut cu diferenţă imensă în defavoarea lui Nicuşor Dan. Poporul s-a exprimat la vot, prin urmare, nu ascultăm recomandări de la nimeni. PSD este un partid care a rămas permanent conectat la nevoile românilor. S-a văzut şi asta la vot. Iertaţi-mă, am câştigat alegerile parlamentare, nu pe cele prezenţiale, dar cele unde a candidat partidul au fost câştigate de către noi. Am pierdut cele unde au candidat nişte reprezentanţi ai partidului. Nu sunt atent la ce spun domnul Simior, cu alte cuvinte”, a declarat miercuri, Alfred Simonis, după ce a fost întrebat ce crede despre declaraţia liderului AUR, George Simion.
Întrebat unde a fost PSD ca partid, în ultimii 30 de ani, Simonis a precizat că lumea crede că PSD trebuie să deconteze toate măsurile luate în ultimii 30 de ani, dar că acest partid nu a fost tot timpul la guvernare.
”Suntem într-o fază în care toată lumea are senzaţia că trebuie să decontăm noi toate măsurile luate de 30 de ani. Ştiu că ne place să credem că am fost 35 de ani la guvernare. Nu e adevărat, e fals (…) Eu am 39-40 de ani de viaţă. Nu pot deconta eu ce-au făcut acum 35 de ani înaintaşii unui partid sau ai altuia. Eu pot să vă spun ca persoană că îmi doresc reforme pe care le-am implementat la Consiliul Judeţean cu succes fără să creez taxe, fără să angajăm sinecurişti în paralel pe alte structuri şi fărã să fac doar de imagine cum se pare că se întâmplă în această perioadă”, a mai declarat Simion.
Acsta crede că, ”dacă dorim o reformă substanţială, nu trebuie să înceapă cu creştere de taxe, nu trebuia să înceapă cu oprirea investiţiilor, trebuie sa înceapă cu cheltuiele nejustificate ale statului român”.
”Personal şi în numele partidului pe care îl reprezint, am încercat în mai multe rânduri în Parlament, cât am fost la Parlament, eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Astăzi parlamentarii, dacă nu mai au pensii speciale, nu mai au pentru că am făcut eu o lege pe care am iniţiat-o, semnat-o, depus-o şi adoptat-o în Parlamentul României. Deci în nişte ani de acum înainte nu vor mai fi foşti parlamentari cu pensii speciali”, a mai declarat Simonis.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News