Skip to content
Politică

PSD îi răspunde lui Nicușor Dan: Mai e o opțiune, să plece acasă!

Inquam Photos/Octav Ganea

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă la Vălenii de Munte cum răspunde solicitării primarului general Nicușor Dan ca PSD să spună fie dacă susține greva STB, fie dacă îi retrage sprijinul politic liderul de sindicat.

„Mai e o opțiune: fie pleacă acasă domnul Nicușor Dan”, a replicat Marcel Ciolacu, fără alte comentarii.

Partidul Social Democrat i-a răspuns, vineri, și printr-un comunicat de presă, primarului general Nicuşor Dan, care ceruse formaţiunii să spună dacă susţine această greva ilegală a celor de la STB, fie îi retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă. Nicuşor Dan trebuie să vină cu soluţii la crizele pe care le-a provocat, nu să găsească vinovaţi iluzorii pentru a-şi salva pielea, spujne social-democraţii şi că ”ar trebui să fie mai preocupat de ceea ce va răspunde în faţa bucureştenilor şi, mai nou, în faţa procurorilor, pentru toate deciziile aberante sau ilegale pe care le-a luat”.

PSD îl somează pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, să rezolve problemele grave provocate locuitorilor din Bucureşti chiar de propria sa incompetenţă şi să înceteze să arunce vinovăţii în stânga şi dreapta, transmite partidul printr-un comunicat oficial.

Potrivit PSD, ”Nicuşor Dan nu-i mai poate păcăli din nou pe bucureşteni!”

”După un an şi jumătate de la învestire nu are nicio scuză, este primar şi are majoritate în Consiliul General. În loc să inventeze vinovăţii iluzorii, atunci când nu este concentrat pe angajările de la propriul cabinet, Nicuşor Dan trebuie să rezolve urgent problemele grave din Bucureşti, atât criza sistemului de termoficare, cât şi conflictul de muncă de la Societatea de Transport Bucureşti. Astfel de probleme, care nu doar afectează grav, ci pun chiar în pericol viaţa bucureştenilor, nu se rezolvă prin dispute sterile, ci prin decizii competente şi acţiuni eficiente. Asta aşteaptă bucureştenii de la primarul general, nu să dea ordine partidelor politice care se află în opoziţie la nivel de Consiliu general. Singurul partid căruia poate să-i dea ordine este USR – partidul pe care l-a înfiinţat şi care îi este complice la tot dezastrul pe care l-a creat în Capitală”, spun cei de la PSD.

PSD mai transmite că, ”în loc de a provoca dispute politice, Nicuşor Dan ar trebui să fie mai preocupat de ceea ce va răspunde în faţa bucureştenilor şi, mai nou, în faţa procurorilor, pentru toate deciziile aberante sau ilegale pe care le-a luat în calitate de primar general”.

„Cer PSD să se pronunțe”

Amintim că într-o conferință de presă susținută la sediul STB, primarul Bucureștiului a cerut PSD să ia o poziție publică privind acțiunile lui Vasile Petrariu, lider de sindicat STB acuzat că a organizat greva generală, dar și consilier al social-democraților în cadrul PMB.

„Cer PSD să se pronunțe pentru că noi avem o grevă care paralizează Bucureștiul și afectează sute de mii de bucureșteni organizată de un consilier general PSD. Cer PSD să se pronunțe pe una din două opțiuni – fie susține această manifestație, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu care a organizat greva”, a afirmat Nicușor Dan.

Vasile Petrariu este președintele Sindicatului Transportatorilor din București, cu cei mai mulți membri din compania de transport. A intrat în 2020 în Consiliul General pe lista social-democraților și este de profesie lăcătuș.

Directorul STB, Adrian Criț, l-a acuzat pe Petrariu de incompatibilitate și a spus că îi manipulează pe angajați. „Domnul Petrariu va urma calea domnului Rădoi (lui Ion Rădoi, liderul de sindicat de la Metrorex pus ulterior sub urmărire penală pentru acțiunile sale în fruntea sindicatului, n.r.). Sunt toate elemente pentru care privarea bucureștenilor de mijloacele de transport în comun să ducă în altă zonă. Sindicalistul, deși nu are voie să facă politică, e și politician, și acționar, și membru în Consiliul Municipal. Cine finanțează acest lucru?”, a spus Adrian Criț joi dimineață, la câteva ore după ce angajații din STB au intrat în grevă și au blocat circulația mijloacelor de transport în comun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *