Skip to content
Politică

PSD lansează o provocare pentru PNL: ce ordonanţă de urgenţă i se cere Guvernului Cîțu

Inquam Photos/Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a declarat că lansează o provocare pentru liberali să vină cu o ordonanţă de urgenţă sau cu iniţiative legislative în Parlament pentru a elimina toate pensiile speciale.

„Am votat proiectul PSD de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Vreau să lansez o provocare pentru cei de la PNL, campionii pensiilor speciale în realitate în România, cei care au introdus cele mai multe categorii şi cele mai costisitoare pentru societate categorii de pensionari speciali, şi aş vrea să le spun că ar trebui să îndrepte o greşeală, aşa cum PSD a făcut, cea a lui Valeriu Stoica, care a introdus categoria magistraţilor, sau cea introdusă de către Alina Gorghiu, a aviatorilor, sau Florin Roman care a avut iniţiativa privitoare la cei care lucrează în Curtea de Conturi. Aceasta este provocarea, să vină repede cu o ordonanţă de urgenţă sau cu iniţiative în Parlament, să le susţină, să le voteze pentru eliminarea pensiilor speciale. Sunt la putere, pot să o facă, depinde doar de ei”, a spus Ştefan Radu Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti.

Senatorul PSD a adăugat că PNL este plin de demagogie când vine vorba de subiectul eliminării pensiilor speciale pentru toate categoriile care beneficiază de ele.

Pensiile speciale ale parlamentarilor, proiect iniţiat de către PSD, acesta a fost votat în Parlament pentru a arăta că PSD chiar se ţine de cuvânt atunci când spune un lucru. Ceilalţi, demagogi cred că sunt deja 700 de zile de când Rareş Bogdan a spus că va elimina pensiile speciale şi văd că ei continuă în aceeaşi demagogie şi în aceleaşi declaraţii care nu au nicio legătură cu realitatea. Este evidentă lipsa lor de intenţie în a rezolva această problemă care este prezentă în societate. Inegalităţi foarte mari sunt principala provocare pe care o resimt românii astăzi. De ce pentru unii sunt resurse să huzurească, şi vedem bugetarii de lux de la PNL – au peste 14.000 de posturi nou înfiinţate anul trecut şi vin şi ne spun că trebuie să ne luptăm cu bugetarii, că nu sunt performanţi. Chiar nu le e ruşine?”, a completat social-democratul.

Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *