Skip to content
Politică

PSD mai pierde un baron. Niculae Bădălău iese din politică: va fi numit vicepreşedinte la Curtea de Conturi a României

Inquam Photos / George Calin

Partidul Social Democrat (PSD) mai pierde un baron. Niculae Bădălău, unul dintre greii PSD, fost ministru al Economiei în Guvernul Dăncilă și președintele PSD Giurgiu, iese din politică. Acesta va fi numit vicepreşedinte la Curtea de Conturi a României, au declarat surse politice pentru PSnews.ro

În legislatura 2004-2008, Niculae Bădălău a fost ales deputat pe listele PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Estonia și Republica Panama. În legislatura 2008-2012, Niculae Bădălău a fost ales senator pe listele PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Albania, Republica Elenă și Republica Lituania. În legislatura 2016-2020, Niculae Bădălău a fost ales senator pe listele PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Republica Letonia și Regatul Țărilor de Jos (Olanda).

Redacția PSnews.ro a încercat să obțină o reacție din partea fostului ministru, însă, până la momentul publicării acestei știri, Niculae Bădălău nu ne-a răspuns.

Potrivit Art.140 din Constituție:

(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.

(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.

(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.

(4) Consilierii de Conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.

(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din Consilierii de Conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

 

 

2 comentarii la “PSD mai pierde un baron. Niculae Bădălău iese din politică: va fi numit vicepreşedinte la Curtea de Conturi a României

  1. O sursa a acestei știri? In locul cărui vicepreședinte a fost numit? La Curtea de Conturi sau la Autoritatea de Audit? Când s-au votat în plen aceasta numire?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *