PSD nu îl susține pe Piedone la Primăria Capitalei. Ciolacu: Dacă va fi o candidatură comună, nu e Firea, nici Burduja

Sursa: Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

PSD nu îl va susţine pe Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei, a declarat președintele partidului, Marcel Ciolacu, într-o discuție cu jurnaliștii, la Palatul Victoria. Acesta a precizat că Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Capitalei dacă PNL și PSD merg separat în alegerile din București.

În schimb, dacă vor fi candidaturi comune, candidatul nu va fi nici Gabriela Firea nici Sebastian Burduja.

„Dacă mergem cu candidat comun, nu este nici Burduja, nici Firea”, a spus Ciolacu, fără a preciza cine ar putea fi acest candidat.

Coaliţia se reuneşte, joi, de la ora 17.00, pentru a discuta despre lista comună la europarlamentare şi candidaţii la alegerile locale, în Capitală.  Variantele luate în calcul în coaliţie sunt fie candidaturi comune PSD-PNL la Capitală şi sectoare, fie candidaturi separate la Primăria Generală şi candidaturi comune ale celor două formaţiuni la primăriile de sector.

În cazul în care PNL şi PSD vor avea candidaţi separaţi, PSD va merge în cursa pentru Primăria Capitalei cu Gabriela Firea. În schimb, în cazul unei candidaturi comune cu PNL, atunci candidatul nu va fi nici Gabriela Firea, nici Sebastian Burduja din partea PNL.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: