Skip to content
Politică

PSD pune piciorul pe accelerație în dezbaterea privind legile Justiției

secundatv.ro

Partidul Social-Democrat (PSD) pune pe piciorul pe accelerație, mai exact, săptămâna viitoare se va da un vot final în Senat pentru legile Justiției.

Joi a fost aprobată o procedură de urgență accelerată de către Biroul Permanent al Senatului, pentru dezbaterea legilor Justiției în forul decizional. Amendamentele la legea privind organizarea juridică și cea care are în vedere funcționarea CSM vor putea fi depuse până luni dimineată la ora 9:00. Comisia specială trebuie să elaboreze raportul în maxim 24 de ore, până marți dimineața la ora 9:00, relatează adevarul.ro.

”Termen de depunere a amendamentelor: luni, 18 decembrie, ora 9:00. Comisia urmează să îşi depună raportul până pe 19 decembrie, ora 9:00”, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu la finalul şedinţei de Birou Permanent.

Președintele Senatului a  mai spus că cele două acte normative, respectiv legea 304/2004 și legea 317/2004, vor intra în dezbaterea plenului Senatului până la finalul săptămânii viitoare.

„Depinde de cum merg dezbaterile. Noi începem luni cu legea 303/2004. Avem săptămâna viitoare dezbaterile pe buget, deci este foarte posibil să lucrăm nu doar miercuri, ci şi joi. Vom dedica o parte din zi dezbaterii bugetului şi ce ne rămâne o să avem programul nostru pe legile care sunt pe ordinea de zi de la Senat”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat dacă este normal ca după ce a declarat că nu face programul comisiei speciale, legea privind statutul magistraților să intre luni dimineața în comisie, acesta a răspuns: „Nu fixez eu programul comisiei speciale. Dacă ei vor avea timp suficient, vor face. Dacă nu, vor prezenta raportul în momentul în care îl vor termina că altă regulă nu poate să funcţioneze”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *