Skip to content
Politică

PSD salută inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu

" "

PSD salută inaugurarea facilităţii antirachetă din cadrul bazei militare de la Deveselu, a declarat joi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Considerăm că acest moment marchează semnificativ importanţa dimensiunii de securitate a Parteneriatului strategic cu Statele Unite, pe care PSD îl susţine ferm. Totodată, PSD apreciază că sistemul antirachetă de la Deveselu reprezintă o contribuţie de substanţă la asigurarea securităţii României, a SUA şi a NATO în întregul său, prin dezvoltarea sistemului aliat de apărare împotriva rachetelor balistice. De asemenea, PSD susţine declararea, la Summit-ul NATO din Polonia din luna iulie, a capacităţii iniţiale a sistemului NATO antirachetă, la care România contribuie prin Baza Deveselu„, a precizat Dragnea, într-un comunicat transmis, potrivit agerpres.ro.

În opinia sa, momentul inaugural de joi, cu participarea secretarului general al NATO, dovedeşte încă o dată că România şi-a câştigat un profil relevant în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, fiind un aliat de încredere, pe care se poate baza.

Vom continua să sprijinim aceste eforturi, inclusiv prin susţinerea unui buget corespunzător pentru apărare, în conformitate cu angajamentul României de alocare a 2% din PIB începând cu anul 2017″, a menţionat preşedintele PSD.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *